Category : Presa

Home/Archive by Category "Presa" (Page 4)

“Ubi bene, ibi patria”

In intreaga Uniune Europeana, libera circulatie este perfect posibila, iar alegerea unui loc de munca prosper, stabil, nu mai reprezinta o problema. Data fiind situatia medicinii din tara noastra, cum nu exista o retributie si un suport financiar corespunzator, observam ca a inceput treptat un exod al tuturor cadrelor medicale (medici, asistente, infirmiere).

Toti acestia, mai ales cei din comunitatile transilvanene (cunoscatori de limba germana), au inceput treptat sa migreze catre vestul Europei. Ultimele masuri de austeritate au dus la impingerea intregului personal medical catre exterior, precum niste simpli mercenari.

Mentionam ca aceste persoane sunt in plina putere de munca si creatie, familisti si raspunzatori pentru viitorul copiilor lor. Nu este vorba de simpli “capsunari” , care lucreaza sezonier, ci este vorba de persoane care poseda o diploma de medic sau de asistent, si care vor profesa in tarile din vestul Europei, ramanand probabil stabiliti acolo.

Semnalele venite din exterior referitoare la pregatirea medicilor si asistentilor medicali romani sunt extreme de favorabile: – seriozitate, atasament fata de locul de munca, disciplina, pregatire intensiva; in aceste conditii, toate aceste cadre medicale vor avea toate conditiile de angajare si de promovare.

Credeti ca personalul medico-sanitar doreste realmente sa-si paraseasca tara si sa lucreze in strainatate sau este impins cu tot diandinsul in aceasta directie, datorita conditiilor dificile de lucru si de salarizare?

Toate datele oficiale arata dificultatile de pregatire ale personalului medico-sanitar, astfel, un medic parcurge 6 ani de facultate si apoi 5-6 ani de rezidentiat.Deci, practic, dupa 12 ani de pregatire, medicii descopera ca posibilitatile de lucru sunt limitate si platite necorespunzator, fiind indemanti practic sa paraseasca spatiul natal si sa-si caute un loc de munca in strainatate.

Mai mult, in majoritatea cazurilor, doctorii si asistentele medicale lucreaza in conditii complet necorespunzatoare, find expusi oricand oprobiului public.

-Toate bune si frumoase, dar… ce punem in loc?

Ne lipsesc din ce in ce mai mult specialistii, asistentii medicali cu pregatire superioara, iar dificulatile se accentuaza la nivelul proaspetilor absolventi ai Facultatilor de Medicina.

Pregatirea unui medic este extrem de costisitoare iar numarul universitatilor este limitat. Daca acest exod va continua, in curand vom ajunge in imposibilitatea de a mai asigura suportul medical pentru sanatate in tara noastra. Trebuie luat in considerare faptul ca starea de sanatate a populatiei (garantata, de altfel, prin Constitutie) influenteaza decisiv realitatea sociala a unei tari, iar medicina cuprinde aspect multiple: preventive si curative.

Din pacate, multe elemente de medicina preventiva si primara au disparut sau au fost reduse treptat la minim , astfel, au fost desfiintate cabinetele medicale scolare, cele de intreprindere, screeningurile populatiei prin MRF, controlul ginecologic periodic pentru depistarea neoplaziilor sferei genitale, etc.

Daca mai adaugam la aceasta lista si scaderea nivelului de pregatire medicala, vom avea in curand un dezastru total pe linie medico-sanitara.

In final, dupa semnalarea tuturor acestor aspecte, care pot fi argumentate statistic, conchidem ca ne aflam in pragul unei prabusiri totale a sistemului sanitar din tara noastra, fapt care va influenta in mod decisiv starea de sanatate a populatiei, element fara precedent in istoria moderna a Romaniei.

Toate cele de mai sus atrag atentia asupra faptului ca ne aflam practic in ceasul al 12-lea si nu se intrezaresc elemente de redresare, cu toate eforturile continue ale Ministerului Sanatatii.

Consider ca toti factorii decizionali pentru sanatatea din aceasta tara trebuie sa realizeze situatia exterm de grava in care se afla sistemul medico-sanitar, pe toate planurile de functionare: pregatire, finantare, dotare, posibilitati diagnostice, terapeutice si, in final, exodul mentionat.

Trebuie luate masuri urgente pentru redresarea sistemului de sanatate din Romania, la toate nivelurile.

Prof. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea
Dr. Claudiu Palade

* Sectia I Neurochirurgie, Spital Clinic dr Urgenta Bagdasar Arseni, Bucuresti

Publicat in:
Viata Medicala
Nr. 46(1088), anul XXII, 19 noiembrie 2010

Umiliti si Obiditi

In anul 1898, Feodor Dostoievski publica romanul “Umiliti si obiditi”, referindu-se la nedreptatile din cadrul societatii tariste ruse din acea perioada. Se pare ca exista o spirala perfecta in aceasta directie, in sensul in care situatia medicinei romanesti actuale este perfect superpozabila tabloului evocat in celebrul roman.

Aceasta profesie nobila, respectata de toate regimurile, inclusive de cel communist, a ajuns in zilele noastre sa fie, probabil, cea mai blamata dintre toate categoriile sociale. Nu exista zi in care presa si televiziunile sa nu transmita in modul cel mai agresiv fapte condamnabile “comise” de personalul medical de la toate nivelurile.

Intotdeauna, indiferent de situatie, de boala, de varsta, de patologia asociata leziunii, corpul medical este considerat responsabil pentru orice evolutie nefavorabila. A devenit practic o moda faptul de a arata cu degetul spre medici ca spre niste criminali.

Astfel, intreg corpul medical este umilit si nu gaseste o forma de aparare corecta, concreta si decenta. Va rog sa incercati sa dati in judecata orice cotidian sau saptamanal din Romania. Va fi absolut imposibil!

Singurele instante care mai incearca sa creeze o atmosfera de calm in cadrul corpului medical sunt Colegiile Medicilor. De multe ori, nici macar acestea nu sunt luate in considerare sau nu sunt lasate sa-si expuna punctele de vedere.

Umilirea continua, prin salarizari de mizerie, lipsa posibilitatilor de angajare (1 medic la 7 posturi vacante), posibilitati limitate sau aproape nule de deplasare in exterior la congrese si conferinte, toate acestea duc la rezultate dezastruoase in ceea ce priveste calitatea actului medical.

Aceasta nobila menire, care reprezinta un talent pretuit inca din antichitate, tinde sa se degradeze treptat in Romania. Astfel, la facultatile de Medicina selectia este minima, contrar datelor din tarile civilizate, unde admiterea este cenzurata de “numerus clausus”, fiind necesara o medie foarte mare pentru a fi acceptat. Pregatirea cunoaste un declin in cadrul facultatilor de medicina din Romania, calitatea pregatirii preclinice si clinice fiind sunt in scadere, iar interesul pentru aceasta profesie – ca si inexistent.

Urmatorul pas este reprezentat de plecarea din tara, lucru care ne este sugerat chiar de catre oficiali! Se ridica intrebarea:
-Mai sunt buni medicii la ceva?
-In mod cert, da! – vine imediat raspunsul.

Atunci cand ai nevoie noaptea de un sfat urgent, sau cand ai nevoie ca cineva sa stea peste program, sau atunci cand o ruda apropiata se afla in situatia de a fi operata in urgenta, atunci prezenta medicului devine indispensabila si este cautata cu rugaminti si lacrimi : “ Nu ma lasati domnule doctor!”, dupa care urmeaza comentarii, barfe si aluzii la aspecte pecuniare.

In rest, in afara acestor situatii disperate, intregul corp medical, blamat si apostrofat, se incadreaza perfect in atmosfera romanului dostoievskian.

Pe cei care au curajul sa citeasca aceste randuri, ii rog sa nu-si incalce Juramantul Hipocratic intr-o tara care a dat mari personalitati medicale, inclusiv un premiu Nobel pentru Medicina, acordat Profesorului Dr. George E. Palade in anul 1974.

Consider ca este momentul sa putem avea o tinuta mult mai demna si sa putem raspunde la toate acuzele care ni se aduc, si, macar pe taram profesional sa ne indeplinim menirea de doctori la un nivel cat mai inalt.

De asemenea, consider ca toate structurile implicate in activitatea medicala, de la medical curant, medical sef de sectie, manager de spital, structurile ministeriale, au datoria de a asculta si opinia celor implicati in asemena situatii limita, inainte de a da verdicte.

Noi suntem de vina pentru ca nu protestam , ca nu putem face o greva in mod real si nu ne cerem drepturile care ni se cuvin in mod normal.

Dumnezeu sa-i judece pe cei care ne umilesc si ne transorma intr-o masa amorfa, manipulabila si noncombatanta.

Prof.Dr. MSc. Alexandru Vlad Ciurea

Publicat in:
Viata Medicala
Nr. 41, anul XXII, 15 octombrie 2010

George Gershwin – geniu muzical sau patologie tumorala?

Intreaga America dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost zguduita de disparitia prematura a unuia dintre cei mai cunoscuti compozitori americani.

Evolutia sa de pe scena mondiala au reprezentat o „cometa” pe constelatia mondiala a muzicologiei de la inceputul secolului XX. A fost unul dintre cei mai apreciati compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Stilul sau componistic a devenit repede popular pe Broadway. Acesta reuneste elementele de jazz simfonic cu muzica uşoară, astfel muzica lui George Gershwin a fost bine primita atât in teatrele muzicale de pe Broadway, Hollywood cât şi pentru sălile de concert clasic. Melodiile sale au fost interpretate de cei mai cunoscuţi instrumentişti şi cântăreţi americani de-a lungul timpului de exemplu: Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock şi mulţi alţii. Afectiunea pe care a avut-o, de care nu a stiut pana in ultimele zile ale vietii cand pareza brahiala stanga i-a afectat capacitatea de a canta la pian nu se face simtita cu nimic in compozitiile sale din ultimii ani ai vietii, ba mai mult, acestea sunt mai pline de maturitate si de expresie muzicala decat compozitiile de inceput.

Jacob Gershowitz, adevaratul nume al lui George Gershwin s-a născut la 26 septembrie 1898 într-o familie de evrei ruşi imigraţi în Statele Unite. În 1910, părinţii cumpără un pian pentru fratele său mai mare, Israel (Ira). Brusc, Jacob pune stăpânire pe pian, cântând “după ureche” şi debordand de un talent muzical deosebit. Începe să ia lecţii de la diverşi muzicieni, până când a fost prezentat cunoscutului pedagog in muzicologie, Charles Hambitzer, care îl învaţă tehnica de execuţie convenţională. Acesta îi face cunoscuţi marii maeştrii muzicii europene şi-l încurajazează să frecventeze concertele de muzică clasică. În acelaşi timp, ia lecţii de compoziţie cu compozitorul Rubin Goldmark. În 1916, prima compoziţie a lui George Gerscchwin, “Rialto Ripples”, înregistrează un oarecare succes comercial.Doi ani mai târziu, cunoaşte primul succes răsunător cu cântecul “Swanee”, scris pentru musical-ul The Capitol Revue şi interpretat de Al Jolson.

In urma acestui succes, compozitorul primeşte un contract din partea editorilor muzicali “Harms Publishers”, specializaţi în musicaluri, pentru 35 USD pe săptămână. Adoptă pseudonimul George Gershwin, la fel ca şi fratele său Israel, care devine Ira Gershwin.

În 1920, directorul de orchestră Paul Whiteman le comandă lui si fratelui sau o bucată instrumentală pentru formaţia sa. Rezultatul a fost celebra “Rhapsody in blue”, o compoziţie pentru pian şi orchestră, care este executată în primă audiţie la 12 februarie 1924 în Aeolian Hall din New York cu un succes enorm. Acesta reprezinta un moment de exceptie in lumea muzicala, si face ca talentul deosebit al lui George Gershwin sa fie unanim recunoscut pe plan international.

Între timp, compozitorul începe o colaborare excelenta cu fratele său Ira, care scrie textele pentru melodiile compuse. Prima lor lucrare comună este comedia muzicală “Lady Be Good” (1924). Partitura cuprindea, printre altele, două cântece, care devin rapid cunoscute şi interpretate în lumea întreagă: “Fascinanting Rhythm” şi “”The Man I Love”.Urmează spectacolele muzicale “Oh,Kay”, “Treasure Girl”, “Funny Face” şi “Strike Up The Band” (cu celebra melodie “I’ve Got A Crush On You”).În 1928, George si Ira Gershwin fac o călătorie la Paris, care constituie pentru George sursa de inspiraţie pentru fantezia orchestrală “An American in Paris”. Anul urmator 1929 a fost anul marii recesiuni economic care s-a resimtit şi în lumea spectacolelor, afectandu-i inclusiv pe fratii Gerschwin.

Cu toate acestea eicontinuă să lucreze, montând pe Broadway spectacolele de musicals, “Girl Crazy” (1930) ce conţine faimoasele melodii “I Got Rhythm” şi “Embraceable You”, şi “Of Thee I Sing”, Aceasta este prima sa comedie muzicală pentru care în 1931 primeste “Premiul Pulitzer”.În anul 1933, George şi Ira încep să lucreze la un proiect îndrăzneţ: punerea în scenă sub forma unei opere muzicale populare (opera folk) a povestirei “Porgy and Bess” de Dubose Heyward, ce surprinde aspecte din viaţa populaţiei afro-americane. Pentru partitură compun arii devenite mai târziu melodii de mare popularitate: “Summertime”, “I Got Plenty of Nothing”, “It Ain’t Necessarily So”.

Opera lui George si a lui Ira Gershwin este reprezentată în premieră la 30 septembrie 1935 în Boston, fiind salutată de public la sfârşit cu 15 minute de aplauze.

Începând cu anul 1936, George Gershwin se dedică în special muzicii de filme şi se mută la Hollywood. Obţine un contract pentru compunerea coloanei sonore la filmul “The Magnificent Adventure” cu Ginger Rogers şi Fred Astaire.

In timp ce lucra la partitura pentru filmul “The Goldwyn Follies”, George Gershwin, care suferea de câtva timp de dureri de cap, face o criză de pierderea cunoştinţei, cu durata de 20 de secunde in timp ce interpreta la Los Angeles concertul in la major pentru pian, acesta insa nu a fost observat de public. George Gershwin i-a relatat psihiatrului sau ca acest episod a fost precedat de crize uncinate clasice manifestate prin mirosul neplacut de cauciuc ars. Crizele s-au repetat de cateva ori in lunile urmatoare, iar la inceputul lui 1937 a inceput sa acuze o cefalee extrem de puternica . Crizele uncinate au continuat sa apara, fie in timp ce canta la pian sau in timpul efortului. La inceputul lui 1937 cefaleea s-a agravat fiind insotita de greata, varsaturi, ameteli si haluciantii olfactive insotite de un deficit motor brahial stang si tulburari de coordonare, pentru care a fost internat in Clinica Universitara Los Angeles, de unde s-a externat cu diagnosticul de „isterie”. Simptomatologia insa s-a agravat progresiv cu hipoosmie , agitatie, migrena persistenta si crize partiale complexe. Consecutiv acestor crize George Gerschwin observa ca nu mai poate canta la pian datorita parezei brahiale stangi. Pe 9 iulie a fost gasit inconstient acasa si internat din nou. si se diagnosticheaza o tumora cerebrala de emisfer cerebral drept, ce produce apraxie. A fost examinat de doctorul Carl Rand care a notat ca nu raspundea la stimuli algici, avea anizocorie, si lipsa miscarilor voluntare. Pe 10 iulie 1937 starea lui s-a deteriorat si mai mult si a fost contactat Prof. dr. Harvey Cushing care a indicat efectuarea unei ventriculografii, la care s-a demonstrat angajarea transtentoriala determinata de o tumora giganta de emisfer cerebral drept. Datorita agravarii bruste a starii generale s-a intervenit chirurgical de urgenta pe 11 iulie 1937 si s-a evacuat o tumora chistica, s-a coagulat peretele chistului, dupa care s-a inchis dura mater, interventia realizata de dr. Naftzinger fiind de 5 ore. Starea clinica a pacientului s-a agravat postoperator si pacientul a murit la 5 ore postoperator. Leziunea a fost descrisa de patologi ca spongioblastom multiform, echivalentul glioblastomului multiform, de astazi. Ulterior prin reanalizarea materialului histopatologic, s-a propus diagnosticul de astrocitom pilocitic. Crizele uncinate si crizele de absenta, cefaleea si deteriorarea neurologica erau semne clinice sugestive pentru o hernie uncala transtentoriala.

Pe parcursul evolutiei bolii productivitatea sa muzicala a fost foarte mare. In perioada cand au aparut migrenele inregistrandu-se chiar un varf al creativitatii. In acelasi timp insa devenise apatic, indiferent iar simtomatologia sa afectiva a fost interpretata gresit ca un protest la lumea care il inconjoara. Activitatea muzicala i-a fost afectata doar cu 4 zile inainte de deces, nemaiputandu-si coordona miscarile pentru a canta la pian.

Doar faptul ca tumora a fost localizata in emisferul nondominant explica performanta sa muzicologica deteriorarea neurologica datorata tumorii cerebrale temporale drepte instalandu-se brusc in ultimele zile ale vietii .

Afectiunea pe care a avut-o , de care nu a stiut pana in ultimele zile ale vietii, cand pareza i-a afectat capacitatea de a canta la pian, nu se face simtita cu nimic in compozitiile din ultimii ani ai vietii sale, ba chiar mai mult, acestea sunt mai pline de maturitate si de expresie muzicala decat compozitiile de inceput.

Autori:
Prof Dr MSc Alexandru Vlad Ciurea
Dr Andrei Giovani

Sectia I Neurochirurgie,
Spital Clinic de Urgenta „Bagdasar Arseni”, Bucuresti

Publicat in:
Viata Medicala
Nr 34 – 35, 27 august 2010

Astăzi e ziua ta: Alexandru Ciurea

Neurochirurgia este o treabă atât de fină, încât numai cei cu har de la Dumnezeu pot face aşa ceva. E nevoie de aparatură modernă, dar şi de un adevărat geniu pentru astfel de intervenţii chirurgicale. Prof. dr Alexandru Vladimir Ciurea, şeful Clinicii de la Spitalul de Urgenţă şi Neurochirurgie Bagdasar – Arseni din Capitală, şi-a serbat ieri ziua de naştere, iar astăzi este omagiat cu ocazia Sf. Alexandru.

“Să învăţăm ce înseamnă respectul”
“Sistemul de sănătate din România este deficitar încă din perioada ceauşistă, cu multiple probleme de susţinere financiară şi de motivare a întregului personal medico-sanitar. Carenţele multiple legate de locaţie, infrastructură, comunicare, aparate de înaltă tehnologie nefolosite sau fără service, acordare de prim ajutor multidisciplinar, lipsa unei consultanţe interdisciplinare la nivel de medic primar, pregătire la parametrii UE etc. Nu în ultima guvernare s-a degradat sistemul de sănătate. Acesta este în prăbuşire treptată de peste 30 de ani (amintiţi-vă de infecţiile cu HIV la copii nevinovaţi în perioada ceauşistă).

Cel mai fericit moment pe care l-am trăit în ultimul an este apariţia Tratatului de Neurochirurgie, Vol. I, la Editura Medicală, iunie 2010, redactat personal.

Am primit foarte multe mulţu-miri şi cuvinte frumoase din partea multor pacienţi. Îmi permit să vă dau această adresă de blog pentru a citi câteva scrisori ale acestor oameni minunaţi: http://about-brain.blogspot.com.

Cele mai dure cuvinte pe care mi le-am spus au fost atunci când nu am reuşit să fac mai multe pentru anumiţi pacienţi pe care i-am avut sub tratament, cu toate că în acele cazuri am fost depăşit de gravitatea şi complexitatea lor. În fiecare zi încep activitatea la ora 7:00 şi lucrez în spital cel puţin 10 ore pe zi: activitate clinică, operatorie şi ştiinţifică.
Pentru viitor există multiple posibilităţi de lucru la stat şi mai ales în mediu privat.

Cred că ar trebui să învăţăm ce înseamnă respectul faţă de semenii noştri şi de autorităţi, un comportament cât mai civilizat şi, de asemenea, o confidenţialitate cât mai mare a vieţii private a fiecăruia dintre noi, desigur şi o asumare totală a responsabilităţilor.

Cele mai frumoase momente pe care le-am trăit în spital au fost când am primit titlul de Doctor în Ştiinţe Medicale în 1974, titlul de Medic Primar în Neurochirurgie în 1980 şi titlul de Profesor Universitar în Neurochirurgie în 1999. De asemenea, îmi permit să vă spun că vineri, 27.08.2010, am realizat o operaţie cu totul deosebită, abordul unei tumori de arie pineală (adică în mijlocul creierului), cu exereză totală. Operaţia a ieşit perfect şi pacienta este în condiţii foarte bune.

Pe plan extern, un moment memorabil a fost acela în care am avut onoarea să fiu ales ca vicepreşedinte al World Federation of Neurosurgical Societies (Federaţia Mondială a Societăţilor de Neurochirurgie) în 2004, dar şi întâlnirea cu Excelenţa sa Regele Abdulah al II-lea al Regatului Hasemit al Iordaniei în anul 2008.”


Astăzi e ziua ta: Alexandru Ciurea

Articol publicat in Jurnalul.ro

Miracolul vietii de la ‘Bagdasar-Arseni’

Acest text este unul profund subiectiv. Pentru simplul motiv ca asa trebuie sa fie. Iar motivul nu e dat decat in mod indirect de drama prin care am trecut, depasind-o. In maniera directa, motivul scrierii acestui comentariu este acela ca, de aproape trei saptamani (numarabile in clipe de prabusire si revenire permanenta a sperantei), sunt martorul miracolului vietii de la Spitalul Clinic de Urgenta de la “Bagdasar-Arseni” din Bucuresti. Pentru cine s-ar putea mira ca exista asa ceva in Romania, mai cu seama atunci cand din toate partile, mediatic, sistemul medical romanesc e calcat in picioare, o scriu in clar — Clinica I de Neurochirurgie a spitalului amintit este, fara rest, un loc in care viata renaste, din nou si din nou. Se intalnesc acolo, imi spun, vointa divina si profesionalismul matematic al unui personal pentru care expresia “o viata de om” are, dincolo de adanca semnificatie ontologica, un sens perfect palpabil. E spiritul pe care, de aproape 40 de ani, de cand realizeaza operatii pe creier, il poarta cu sine (de la blocul operator, pe culoare, inspre saloanele pacientilor ori spre propriu-i cabinet), Profesorul Alexandru Vlad Ciurea. Eu cred ca fiecare pacient tratat de doctorul Ciurea are sansa de a simti atingerea acestui spirit. Cei cu care Profesorul intra in contact, fara a-i fi pacienti, pot si ei sa vada acest spirit, daca stiu sa-si tina ochii larg deschisi. El e in fiecare gest al Profesorului, in fiecare cuvant rostit, e in parul sau alb, e in eleganta prezentei sale si in acel tip de privire educata despre care numai metafizica lui Heidegger a putut sa rosteasca. Nu intamplator, cred ca Profesorul Ciurea a transformat clinica pe care o conduce intr-o uzina a vietii tocmai pentru ca reuseste sa confere neurochirurgiei sensul unei metafizici pentru care “a fi” nu e un simplu verb, bun de conectat cu cine stie ce cuvinte pretentioase, ci o permanenta trecere peste limite. Si ce imi pare a fi mai important este ca spiritul Profesorului lasa urme vizibile la nivelul tuturor celor pe care ii coordoneaza: in exactitatea lipsita de orice speculatie a doctorului Talianu, in reflexele relaxante din ochii doctoritei Vapor, in agilitatea pe care ti-o transmite doctorul Palade, in zambetul cald al doctoritei rezidente Catalina, in bunatatea privirii doamnei Nusa, in manifestarea grijulie a doamnei Cristina, asistenta-sefa. Acolo, sus, la etajul al cincilea al Spitalului “Bagdasar-Arseni”, toti cei amintiti si inca multi altii dau sens vietii, la propriu.

Extirpand tumori, aducand viata la suprafata in cazuri despre care se credea ca sunt pierdute, salvand destine si oferind bucuria viitorului, pentru prunci si adulti deopotriva.

Si-mi place sa cred ca, atunci cand opereaza pentru a-si face pacientii sa renasca, Profesorul Ciurea si echipa sa simt pe maini o mangaiere dumnezeiasca, pe care o pot transmite mai departe.

 

Autor: Daniel ŞANDRU

Publicat in: Iasi Plus

25.02.2009

Campionii neurochirurgiei româneşti

Ştiu că, scriind acest comentariu, mă situez “în contra curentului” mediatic, acela care, atunci când ia în vizor sistemul medical românesc – cum se întâmplă de la o vreme încoace – îl face praf fără drept de apel. Admit, în context, că în acest sistem există cazuri care devin tragice din cauza incompetenţei medicale. Îmi dau seama însă că problema nu poate fi luată în discuţie atunci când tonul folosit e situat la extreme, devenind chiar isteric. Şi cred că e nevoie de moderaţie şi de bună-cuviinţă. Iar asta înseamnă, primo, să identifici la detaliu particularitatea unui caz şi, secundo, să nu generalizezi. Nu e vorba de deontologie (în fond, regulile sunt rezultatul subiectivităţii umane, inclusiv în presă), ci de bun-simţ.

Scriu aceste rânduri pe holul de la etajul al cincilea al Spitalului Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Este etajul la care e situată Clinica I de Neurochirurgie, condusă de Profesorul Alexandru Vlad Ciurea. Şi chiar acum, când scriu, aici se întâmplă miracole ale vieţii. Căci Profesorul Ciurea şi echipa sa sunt, în neurochirurgia românească, în permanenţă campioni. Spun “românească” tocmai pentru a sublinia că orice analiză a sistemului nostru medical – inclusiv una de tipul acestui comentariu – trebuie să comporte nuanţe. Aici, la etajul al cincilea al Spitalului “Bagdasar-Arseni”, viaţa primeşte nuanţe în fiecare oră, zi de zi, chiar şi atunci când speranţa pare pierdută. Şi asta pentru că Profesorul Ciurea şi echipa sa reuşesc, din ceea ce am putut vedea şi înţelege, să treacă dincolo de limite. Nu ştiu câtă dumnezeire există în ochii şi în coordonarea mâinilor Profesorului Ciurea atunci când extirpă tumori pe creier, dar ştiu că dedicaţia sa tămăduitoare este, profesional şi uman, dincolo de cuvinte. Nu ştiu cum aş putea descrie statornicia de stâncă pe care ţi-o transmite doctorul Dacian Talianu, deodată cu puterea credinţei că vei învinge, dar ştiu că asta se întâmplă de fiecare dată când îţi vorbeşte. Nu ştiu câtă linişte sufletească poate să ofere, prin simpla sa prezenţă, doctoriţa Iulia Vapor, dar am convingerea că un asemenea om e menit să facă asta. Nu pot cunoaşte sursa preciziei cu care lucrează medicul anestezist Gheorghiţă, dar ştiu că încrederea în el devine manifestă de-ndată ce-l cunoşti. Nu am habar de unde îşi extrage resursele de a-ţi reda speranţa-n viitor doctorul Palade, dar ştiu că e de-ajuns să îl priveşti ca să o simţi. Şi nici prin cap nu-mi trece de unde vine atâta bunătate când îţi zâmbeşte doctoriţa rezidentă Cătălina Lipan, dar dau în scris că această bunătate există. Nu ştiu nimic cu privire la originea tuturor acestora, dar ştiu sigur că aici, la Clinica I Neurochirurgie a Profesorului Alexandru Vlad Ciurea, am văzut copii şi părinţi care au renăscut învingători, chiar şi atunci când păreau a fi învinşi.

 

Autor: Daniel ŞANDRU

Publicat in: Buna Ziua Iasi

3.03.2009

As fi ales tot medicina…

Majoritatea oamenilor nu au bani de privat, si vin la spital, unde stau pe culoare si sprijina peretii !Unul dintre cei mai importanti neurochirurgi din Romania, recunoscut pe plan international, vicepresedinte al Societatii Mondiale a Neurochirurgilor, incepand din 2004, Alexandru Vladimir Ciurea a fost de acord, dupa o interventie chirurgicala obositoare, sa raspunda, pentru cititorii ziarului Ziua, catorva intrebari legate de sistemul medical din Romania. Sef al sectiei I de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenta “Bagdasar-Arseni” si coordonator al departamentului, pe care l-a si infiintat, de cercetare in neurostiinte al aceluiasi spital, Alexandru Vladimir Ciurea este astazi una dintre cele mai importante personalitati in domeniu, avand publicate peste 100 de studii in reviste de specialitate din tara si din strainatate.
Sunteti vicepresedinte al Federatiei Mondiale a Societatilor de Neurochirurgie. Ce greutate are acest titlu in sistemul medical din Romania?

Nici una. Zero. Exista o Comisie de Neurochirurgie pe tara, care a fost desfiintata si introdusa sub comisia de Neuro¬logie. Deci neurochirurgii din tara romaneasca nu au nici un cuvant de spus. Creierul, din punct de vedere al afectiunilor neurochirurgicale, si maduva spi¬narii nu au nici un fel de importanta pentru Ministerul Sanatatii. Fapt pentru care nici eu nu sunt luat in considerare. Degeaba sunt eu recunoscut in strainatate, ca nu sunt recunoscut in tara mea…
Ce motivatie are, in aceste conditii, un neurochirurg sa ramana in Romania?
Nici una, trebuie sa plece.

Si atunci de ce ati ramas?
Am avut nenumarate ocazii sa plec si, din motive probabil sentimentale, am ramas. Cum se spune: daca mananci painea pamantului acestuia trebuie sa faci ceva pentru aceasta tara. Poti sa fii cel mai mare scriitor, cel mai mare poet, daca nu esti recunoscut in tara ta…

Cum ati descrie, din interior, sistemul medical din Romania?
Prost. De sus si pana jos. Medicina trebuie sa fie condusa de doctori. Un doctor trebuie sa conduca un spital sau un minister. Altfel se vorbeste in doua limbi straine. Daca o luam pe considerente politice, atunci totul este posibil. Prin ce trecem noi acum, faptul ca medicina este pe mana acestor oameni, s-a intamplat in Anglia, pe timpul doamnei Thatcher, si s-au pierdut milioane si milioane de lire sterline. N-am reusit sa invatam nimic.

In afara de acesta, care ar fi celelalte lipsuri majore ale sistemului?
In primul rand, deficienta este mintala. Tot timpul reinventam, facem legi, facem reforme. Avem nevoie de un PIB corespunzator si din PIB partea de sanatate. Dar nu o bataie de joc. Asa cum spunea profesorul Arsenie: “o bogatie bine chibzuita”… In care sa poti sa faci tot ceea ce se cere. Si medicamente compensate, si spitale cu parte curativa, si medicina preventiva, si medicina scolara, si medicina in intreprinderi si asigurari de sanatate. Toate acestea se pot realiza pentru ca au fost deja inventate. Noi continuu inventam, noi facem o noua reforma, o noua distribuire a cadrelor medi¬cale, o redistribuire a finantelor. Sigur ca n-o sa ajunga niciodata… Continuu promitem spitale, am ajuns la cifre care frizeaza absurdul. 11 spitale in Targu Mures. Declaratie oficiala. Spitale regionale, spitale zonale si asa mai departe. Eu n-am vazut nici unul ridicandu-se, dar asta este situatia.

Cum vi se pare ca este perceputa lumea medicilor, din exteriorul breslei?
Potrivit celor aparute in presa, doctorii sunt priviti aprioric ca niste infractori, ca niste smenari si niste spagari. Oameni care vor sa faca rau, care nu umbla decat dupa ciubuc, care nu doresc decat sa se imbuibe. S-a creat un curent de opinie impotriva medicilor.

Si exista vreun adevar in toate astea?
Este cel mai usor lucru sa arunci in gura presei ca merge prost. Greseli medicale (n-am spus malpraxis!) exista oriunde in lume. Cu cat statele sunt mai dezvoltate, cu atat apar alte si alte greseli. In limba latina se spune “Errare humanum est”. Dar de aici si pana la a desfiinta si a inculpa medicina in cele mai grozave lucruri si fara a judeca fiecare caz in parte este o mare diferenta. In tarile civilizate, cei care judeca sunt colegiile medicilor. Iar dupa aceea, se sesizeaza presa. La noi este invers…

De ce s-a ajuns la situatia asta?
Eu am o parere foarte buna despre presa. Dar cred ca este ceva indus. Trageti pe ei ca e cel mai simplu lucru. In biserica nu poti sa dai ca se apara cel mai bine, in armata nu poti sa dai, si atunci ramane sanatatea. Si la ce se ajunge? Medicamente in spitale nu sunt, dotarea spitalelor e foarte proasta, partea hoteliera de asemenea, iar scandalurile continua pentru ca sunt stimulate. Si atunci doctorul (eu nu spun medicul) devine un functionar. Intra la ora fixa, pleaca la ora fixa. Daca ma considerati functionar, la revedere si ma duc in sistemul privat. Cine sufera din toate astea? Pacientul. Pentru ca majo¬ritatea oamenilor, 85%, nu au bani de privat si vin la spital si stau pe culoare, sprijina peretii si suporta toate injuriile si toate lucrurile urate ale acestei societati.

Ce aveti sa le reprosati pacientilor?
Nimic. Pacientul n-are niciodata nici o vina. Doar ca au o mare stare de toleranta la tot ce se intampla. Stau la cozi interminabile, obtin compensatele, cand da, cand nu… Cu toate ca platesc asigurarile. O sa ma intrebati: “Bine, dar care este solutia?” Foar¬te simplu. Cand am fost in Italia mi s-a spus ca daca un procent din PIB, care se acorda Sanatatii, dispare, cade Guvernul respectiv. Iar in Italia au in jur de 11,5% din PIB pentru Sanatate. In Romania s-a redus. Si avem 3,4 sau 3,6. E complet insuficient, pentru ca plecam de la cu totul alta baza. Pentru ca noi am mostenit istoric niste spitale proaste, locatii cu multa igrasie si cu gandaci, o mancare sub orice critica si un corp medical foarte devotat de care ne-am batut joc. De atunci, lucrurile sunt foarte simple. Un tanar care invata si doreste sa faca medicina face tot ce se poate ca sa plece. Si ne-au plecat doctorii. Si ne vor mai pleca. Asistente care sunt foarte bune, capabile, pleaca. Unde se va ajunge, nu stiu.

Exista miracole in medicina?
Da. Cunosc o multime de miracole. De multe ori au fost cazuri cand dupa ore si ore, cand operatia mergea la limita intre viata si moarte, tot timpul rugan¬du-ma, am constatat ca Dumnezeu m-a ajutat si pe mine si pe pacient, care s-a putut trezi si traieste. Trebuie sa crezi in forta lui Dumnezeu si in forta proprie pe care sa o insufli pacientului, ca poti sa-i faci bine. Ambroise Pare a spus la 1592: “Daca poti, vindeca, in putine cazuri, alina intr-un numar important, dar mangaie intotdeauna”. Pentru ca pacientul, daca ii iei durerea si ii si vorbesti frumos, reuseste sa se faca bine, mai mult sau mai putin. Din pacate, au aparut boli extrem de grave, ne aflam intr-o perioada de recrudescenta a sifilisului, tuberculozei, Sida, care a scapat de sub control, a bolilor venerice. Si nu se iau nici un fel de masuri. Nimeni nu asculta comisiile care se ocupa de aceste lucruri. Ca dovada, ca sa nu spun de specia¬litatea mea, oncologia a fost scoasa din grupul specialitatilor sub acreditarea Ministerului Sana¬tatii…

Care sunt bolile care ar afecta in urmatoarea perioada populatia?
Populatia romaneasca este sub stres. De aici, accidentul vas¬cular, cardiac sau cerebral sunt pe locul 1.
Pe locul al doilea, tineretul care umbla cu masinile fara nici un fel de limita si produc accidente. Se circula fara nici un fel de control. Asadar, bolile cardiace, bolile cerebrale, vasculare si ac¬ci¬dentele de circulatie.

Ce va motiveaza pe dvs sa mergeti mai departe?
Asa am fost invatat. Soldatul roman e invatat sa lupte. Indiferent de reusita sau esec. Cezar, cu toate ca a fost incercuit in Galia si putea sa fuga la Roma, a ra¬mas intre soldatii lui si a rezistat. Aceasta educatie am primit-o, sa nu parasesc campul de batalie. Dupa cum nu agreez nici ideea ca politicienii romani, cum au cea mai mica problema de sanatate, fug in tari straine pentru a se trata. Iar acest lucru inseamna o dezertare de la medicina romaneasca.

Ce i-ati recomanda unui tanar care vrea sa urmeze medicina?
Sa nu urmeze medicina. Pentru ca este un mare fiasco. Muncesti foarte mult, acumularea de cunostinte se face extrem de greu, si intalnesti un dezastru din toate punctele de vedere, cum este in momentul de fata…
Va mai ramane timp sa va apropiati de oameni si altfel decat prin medicina?
In continuu gandesti, privesti si te gandesti sa construiesti. 24 de ore te gandesti la medicina… Dar, sigur, fiecare persoana are un hobby. Literatura, pictura… Cui nu-i place sa se plimbe?! Dar timpul liber ramane din ce in ce mai putin. Insa orice intelectual este obligat sa nu se lase intoxicat de televizor. Noi dominam televizorul cu nis¬te stiri de encefalopati, noi nu mai avem emisiuni ade-varate. Unde a disparut emisiunea domnului Sava? Unde au disparut emisiunile despre teatrul romanesc, despre literatura? Pe noi ne intereseaza doar haina unei vedete si, de aici, pe orice post, la orice ora, nu auzim decat asemenea lucruri, discutii triviale sau scandaluri. Asta nu constituie o cultura, constituie o degradare intelectuala si o pierdere a notiunilor elementare pe care, din fericire, le-am avut.

Daca n-ati fi putut face medicina, ce altceva ati fi ales?
Tot medicina. Asa am primit educatia si asa m-am simtit foarte bine in aceasta structura umana… Noi insine suntem un mare semn de intrebare. De unde am aparut, unde ne ducem, ce este exact in creierul nostru. Cum se poate explica aceasta perfectiune cerebrala, ca sa poti gandi atat de complex, sa faci asocieri la evenimente la distanta, sa ai o memorie care sa prinda din zbor anumite lucruri, sa poti exprima in dife¬rite limbi cu o viteza formidabila aceeasi structura de fraza, sa poti planifica in decursul timpului o serie intreaga de lucruri. Asta m-a interesat. Cine ne-a creat sub aceasta forma.

Care sunt cel mai mare mister si cea mai mare inventie ale omului?
Cel mai mare mister este creierul si cea mai mare inventie este incercarea de a afla ce se intampla in acesta… ceea ce in nici un caz nu se va afla in urmatorii o suta de ani.

Ziarul ZIUA – 1 septembrie 2008
Un interviu de: Monica ANDRONESCU

Folosite anapoda, chiar şi tehnologiile banale ne pot face rău

Viaţa ni se pare acum greu de imaginat fără tehnologie şi uităm că ea n-a existat dintotdeanua. Unele semnale de alarmă merită însă trase, şi medicii sunt primii care o fac. Nelipsit din orice poşetă şi din orice sat, telefonul mobil, altădată numit „celular”, a împlinit luna trecută 11 ani de viaţă pe plaiurile mioritice. Numărul de abonamente la serviciile de telefonie mobilă se ridică la 19,5 milioane, de la adulţi la copii de grădiniţă, cu o rată de penetrare de 90,5% (adică 90,5 cartele la 100 de locuitori). Datele statistice raportate de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei indică faptul că majoritatea abonaţilor au câte două abonamente, fie la acelaşi operator, fie în reţele diferite. Telefonia mobilă a depăşit-o de mult pe cea fixă. Numărul total de linii telefonice conectate era anul trecut de 4,1 milioane, circa 19 linii telefonice la 100 de locuitori.

Motiv de îngrijorare crescândă printre utilizatori, care nu se pot însă decide să renunţe la folosirea lor, mobilele au o influenţă dovedită asupra organismului şi sunt un pericol, spune prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful secţiei Neurochirurgie de la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie şi vicepreşedintele Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie (WFNS). Studii realizate în Suedia au arătat că folosirea intensivă a telefonului mobil la aceeaşi ureche produce dureri de cap, migrene, sindrom vertiginos (ameţeli), insomnii şi modificări ale atenţiei. La peste o oră de convorbiri pe zi telefoanele mobile devin periculoase, şi oricine poate observa că după trei-patru ore de vorbit apare o încălzire la nivelul urechii. „Înseamă că celulele auditive suferă prin suprasolicitare. Undele electromagnetice se focusează ca şi cum ai trage cu kalaşnikovul asupra celulei auditive şi celulei nervoase”, spune prof. dr. Ciurea.

Undele electromagnetice emise şi recepţionate de telefoanele mobile atacă nu numai celula nervoasă, ci şi învelişul ei, celula glială, îi „sparg scutul”. Dacă celula glială e atacată, îşi poate modifica structura până la tumora glială. Departe de a spune că telefoanele mobile provoacă cancer, neurochirurgul remarcă înmulţirea tumorilor cerebrale. Dacă în urmă cu 10 ani veneau la consult unul-doi pacienţi cu asemenea probleme pe săptămână, acum vin cinci-zece pe zi. „Ceva se întâmplă”, fie că e vorba de stres, influenţa mediului, creşterea temperaturii sau telefonie. De altfel, un studiu realizat în Australia a dovedit apariţia de tumori intracraniene în dreptul urechii (neurinom acustic) la persoanele care folosesc telefonul mobil mai multe ore pe zi. Alte studii au arătat că mobilul provoacă mici tulburări de ritm cardiac dacă este ţinut la piept. Cu cât organismul e mai tânăr, cu atât este mai expus la undele electromagnetice. Ele produc la copii un sindrom de atenţie împrăştiată şi lipsă de concentrare (ADHD).

Somnul cu mobilul în imediata apropiere e crimă cu …

SOS celula nervoasă

Cele care transmit undele electromagnetice către telefoanele mobile sunt antenele GSM sau releele, pe care nici măcar berzele nu îşi fac cuib. Știu ele ce ştiu! Prof. dr. Vlad Ciurea spune că e dovedit internaţional că antenele sunt periculoase pentru toate fiinţele vii, dar în România ele sunt montate deasupra blocurilor de locuinţe, şcolilor sau spitalelor. Releele ar favoriza prăbuşirea rezistenţei organismului deja invadat de boală, scăderea apărării acestuia. Ministerul Sănătăţii susţine că valorile densităţii de putere a câmpului electromagnetic măsurate într-o serie de locuri din România sunt de peste cinci ori mai mici decât valoarea limită maximă admisă. „Nu există motive de îngrijorare privind efectele câmpurilor electromagnetice generate de antenele de comunicaţii, inclusiv cele de telefonie mobilă, asupra sănătăţii”, a declarat luna trecută ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Asociaţia pentru Protecţia Cosumatorului susţine însă că în unele ţări valorile maxime ale densităţii câmpului electromagnetic sunt de câteva mii de ori mai mici decât nivelul maxim permis în România. În plus, studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citate de autorităţile române, nu ţin cont de expunerea îndelungată la radiaţii electromagnetice. „Telefonul mobil e ca şi căsătoria, un rău necesar”, spune prof. dr. Ciurea. E necesară pentru că „ne scoate şi ne salvează din situaţii critice.” Problemele apar însă odată cu factorul timp.

„Nu e bine să ne expunem. E ca la tsunami: putem scăpa sau putem fi luaţi”, spune medicul. Câteva sfaturi merită reţinute pentru protejarea de efectele nedorite ale telefoanelor mobile. Prof. dr. Vlad Ciurea spune că e mai bine să dai telefon decât să primeşti şi că nu e bine să ţii aparatul în acelaşi loc, ci e preferabil să-l muţi de colo-colo, din geantă în buzunar şi din buzunar pe masă. Sistemele hands-free ne protejează de undele electromagnetice, dar numai cele cu fir. Sistemele bluetooth sunt la fel de periculoase ca şi telefoanele în sine.

În plus, vorbitul la telefon în spaţii închise, de exemplu în maşină, nu este indicat.Cel mai important sfat ar fi totuşi să vorbim mai puţin la telefon. Dacă nu folosim telefonul mobil mai mult de o oră pe zi, ne putem considera în afara pericolului. Uşor de zis, dar greu de făcut pentru unele persoane, mai ales pentru medici, poliţişti, jurnalişti sau alte persoane ale căror profesii îi obligă să fie oricând gata să sară „la datorie”. Obiceiul dormitului cu telefonul mobil la capul patului sau chiar în pat, pe post de ceas deşteptător, e „cea mai mare greşeală”, în opinia profesorului Vlad Ciurea. Aparatul este un emiţător de unde electromagnetice. „Cei care vor să aibă creierul liniştit” îşi închid telefoanele. „Protejaţi-vă celula nervoasă pe care v-a dat-o Dumnezeu, cu care puteţi învăţa, gândi, crea şi construi”, este mesajul medicului.

Problemele legate de mobil apar odată cu factorul timp. Nu e bine să ne expunem. E ca la tsunami: putem scăpa sau putem fi luaţi… Protejaţi-vă celula nervoasă pe care v-a dat-o Dumnezeu, cu care puteţi învăţa, gândi, crea şi construi

Autor:
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea

Publicat in:
Adevarul
Nr.56, duminica 11 mai 2008