Category : Articole

Home/Archive by Category "Articole" (Page 9)

Blestemul Cantacuzinilor

blestemul cantacuzinilor Ciurea

 

Nu-mi place titlul acestui editorial, dar situația uneia dintre cele mai importante instituții a sistemului de sănătate românesc – Institutul „Prof. Dr. I. Cantacuzino” – nu mă poate duce cu gândul decât la o astfel de abordare. Acoperitor al unui domeniu strategic, capabil nu doar să se autosusțină, dar chiar să producă profit, simbol global al științei medicale românești, Institutul ”Prof. Dr. I. Cantacuzino” este pe cale de dispariție. Pare să nu intereseze pe nimeni că este  proprietate a statului român, că autoritățile (legal) competente fie sunt …incompetente, fie au alte interese.

 

Decret regal pentru o somitate a medicinei românești

 

Cel căruia toată lumea îi spunea profesorul, dr. Ion Cantacuzino, este urmaș al marii familii a Cantacuzinilor, prezentă de sute de ani în istoria României. Tatăl său, Ion C. Cantacuzino, a fost un unionist de seamă, membru au Adunării Ad-hoc din 1857 și al Adunării Elective a Munteniei (1859) și ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

După educația aleasă primită acasă, Ion Cantacuzino este trimis, la 16 ani, la liceul Louis le Grand din Paris. Una din cele mai bune școli din Europa! Este coleg aici, printre alți tineri care vor devein nume de referință ale Franței, cu Romain Rolland. Talentat la limbi străine și istorie, cel mai premiat dintre bacalaureații liceului, între 1882-1885 absolvă Facultatea de Litere și Filosofie de la Paris. Se întoarce în țară pentru a-și satisface serviciul militar, apoi se întoarce la Paris și se înscrie la Facultatea de Științe. Este coleg și prieten cu Emil Racoviță. Descoperirile lui L.Pasteur îl fac să se înscrie și la Facultatea de Medicină. Face față cu brio la solicitările și standardele celor două facultăți. Își găsește timp și pentru literatură, operă și pentru a descoperi muzeele pariziene.

Din 1892, se dedică microbiologiei la Institutul Pasteur, devenind asistentul profesorului Ilia Mecinikov, cel care avea să devină laureat al premiului Nobel și este considerat părintele imunologiei.

Intre 1894-1896 vine în țară și predă la Iași, unde își amenajează un laborator – primul de acest fel din țară. Pleacă din nou la Paris, la Institutul Pasteur, iar în 1901, revine la București, ca profesor la Facultatea de Medicină. Înființează un laborator în cadrul Institutului de Bacteriologie și pune, practic, bazele microbiologiei și imunologiei românești. Înființează Revista Științelor Medicale, Annales de Biologie și Archives Roumaines de pathologie Experimentale et de Microbiologie.

Este autor al Legii Sanitare din 1910 și înființează șase laboratoaare antiepidemice în țară.

La 16 iulie 1921, prin MARE DECRET AL REGELUI FERDINAND I, se înființează Institutul de Seruri și Vaccinuri, care primește de la înființare numele primului său director: „Prof. Dr. Ion Cantacuzino”. Este al doilea institut de acest fel din lume – după Institutul Pasteur!!!

Curs de Neurochirurgie – Ghid de formare neurochirurgicala

Patologia neurochirurgicală este în continuă schimbare și este cunoscută din ce în ce mai mult în principal datorită multiplelor cunoștințe acumulate în domeniul geneticii, al examinărilor de laborator care țin de modificările anatomo-patologice și de imunohistochimie și a progreselor realizate în domeniul tehnicilor de evaluare imagistică cerebrală și spinală. Un alt progres important este făcut și în ceea ce privește tehnicile de abordare chirurgicală a leziunilor care afecteaza sistemul nervos central și periferic.

Desigur că pregătirea studenților și a medicilor rezidenți care aspiră la titlul de medic neurochirurg este și, trebuie să fie, în concordanță cu aparițiile editoriale dedicate din spațiul publicistic autohton  care pot fi asimilate și completate cu studierea și a datelor publicate în literatura internațională  de specialitate. Literatura neurochirurgicală, ca de altfel și în alte specialități medicale, abundă de publicații și uneori  este foarte dificil de a distinge între acestea pe acelea care să aibă o aplicabilitate facilă în practica cotidiană, cu o colecție de termeni și de definiții care să fie pe de o parte succință, dar nu incompleță  și, pe de altă parte să acopere un spectru larg de patologie. Este necesar ca studenții mediciniști, medicii rezidenți și, de ce nu, chiar medicii specialiști și primari să aibă la îndemână un ”pocket-book”  cu elemente esențiale ale aceastei discipline atât de sofisticate, dificile și controversate, pentru a putea face față provocărilor care îi așteaptă în fața unor cazuri din ce în ce mai complicate.

Elementul esențial care trebuie să guverneze activitatea medicală neurochirurgicală este nevoia stringentă de a asigura o calitate a vieții adecvată pacienților. La acest moment pot fi efectuate cu succes intervenții chirurgicale la nivelul întregului sistem nervos central. Pot fi abordate în prezent, în siguranță, aproape toate zonele  și  regiunile, chiar și cele profunde, însă o exereză completă a leziunilor situate în anumite zone poate determina sechele importante, din punct de vedere funcțional, ale actului chirurgical efectuat. Astfel  unele intervenții intempestive și insuficient de bine planificate pot avea rezultate finale cu dizabilități severe pentru pacienți, dizabilități foarte greu și, de cele mai multe ori, parțial recuperabile. De aceea uneori abstinența de la orice gest chirurgical se poate dovedi o atitudine corectă.

Unul din marile avantaje ale neurochirurgiei moderne îl reprezintă posibilitatea de a avea la dispoziție elemente de diagnosticare paraclinică, nu doar imagistică, foarte sofisticate și extrem de utile: imagistică RMN avansată cu realizarea de secvențe angioRMN și RMN funcțional, DTI (diffuse tensor imaging) pentru vizualizarea traiectelor principalelor fibre funcționale. Mai mult aceste tehnici sunt minim invazive. Un alt mare progres al neurochirurgiei actuale îl reprezintă multitudinea de facilități intraoperatoprii, în continuă dezvoltare care amelioreaza tehnica chirurgicală și anume: utilizarea de microscoape operatorii foarte performante, tehnicile stereotactice și de neuronavigație, DTI și posibilitatea de efectuare de examinări RMN intraoperator și imediat perioperator. De asemenea și domeniul neurochirurgiei spinale s-a dezvoltat într-un mod rapid prin tendința din ce în ce mai mare de a utiliza tehnici minim invazive, aplicabile sub microscop operator și cu capacități din ce în ce mai mari de a utiliza și tehnici de neuronavigație.

Un alt domeniu important de patologie neurochirurgicală este reprezentat de afecțiunile vasculare malformative ale sistemului nervos central, în al căror protocol terapeutic sunt din ce în ce mai mult implicați și specialiștii în radiologie intervențională și radiochirurgie prin utilizarea de tehnici complementare și, uneori, în cazul localizărilor cu grad ridicat de risc de abord chirurgical, chiar de înlocuire a abordului deschis al leziunilor.

Toate aceste elemente, și nu numai, sunt menționate și ilustrate și în cuprinsul lucrării ”Curs de Neurochirurgie”, publicată la Editura Universității din Oradea, care poate reprezenta un real ghid pentru tinerii neurochirurgi în formare.

 

Prof. dr. Alexandru Constantinovici

Membru al Academiei de Științe Medicale din România

Dr. Luca-Husti Ionuț

Medic specialist neurochirurgie

De ce este medicina romaneasca altfel?

Articol publicat de profesorul doctor neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea in cotidianul Romania Libera. De ce este medicina romaneasca altfel.

Privind o fotografie publicată de un cotidian românesc, atenția ne-a fost atrasă de un detaliu grăitor pentru situația țării noastre. Pe platoul unității „Mihail Kogălniceanu” de la Constanța, în fața militarilor aliniați, un grup de patru soldați, un român și trei americani, cu armele pe umăr și cu drapelele României și Statelor Unite, sunt surprinși în prim-plan. Uitându-ne mai atent, zărim un aspect interesant: cei trei soldați americani erau toți în aceeași poziție, pe când soldatul român încă-și mai căuta poziția în grup. Americanii demonstrau unitatea, coeziunea, iar soldatul român, stingher și nesigur, nu reușise să se armonizeze cu ceilalți. De ce suntem noi, românii, altfel?

Articol Romania Libera publicat pe 30 octombrie 2014.

Sanatatea coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este stâlpul de rezistență al arhitecturii sistemului osos și muscular, care la râdul lor asigură posibilitatea dispunerii organelor. Activitatea noastră nu ar fi posibilă fără buna funcționare a acestei structuri extrem de interesante. Dacă un artist ar fi sculptat o coloană vertebrală, iar aceasta nu ar fi fost cunoscută de oameni, cu siguranță că opera sa ar fi fost extrem de apreciată. Însă C. Brâncuși (1876-1957) a realizat celebra opera ”Coloana Infinitului”, actual restaurată și atent îngrijită într-unul din parcurile localității Târgu Jiu. A. Gustav Eiffel (1832-1923) când a conceput Arcul de Triumf s-a inspirat din principiile anatomiei organismului, ale sistemului osos. Trebuie să recunoaștem că întotdeauna creațiile naturale au în sine legile perfecțiunii, iar conceptul de „perfecțiune”, chiar dacă are limite, ne trimite cu gândul către ideea de lucru bine făcut.
Figura. A. Coloana infinutului. B. Spondiloza cervicală.
Coloana infinitului are o semnificaţie spirituală (deschiderea perspectivei către orizonturi nemărginite), o substanță vitală” cu valoare deosebită. Prin analogie putem spune că în interiorul coloanei vertebrale există o structură cu valoare funcțională absolută.
În canalul rahidian (format prin suprapunerea vertebrelor anterior şi de arcurile vertebrale posterior), de la vertebra cervicală C1 la vertebra lombară L2 se află măduva spinării, substanța nervoasă care participă la nenumărate activități ale organismului.
În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află centrii nervoşi ai unor “programe automate de acțiune”, reflexele. Ele pot fi: somatice (simple, cum ar fi reflexul miotactic – contracţia bruscă a unui muşchi, ca răspuns la întinderea tendonului său -, ori reflexul nociceptiv – retragerea bruscă a unui membru din faţa unui stimul nociv; reflexe complexe, de postură, locomoţie, scărpinat, etc.) și vegetative. Reflexele spinale vegetative gestionează activitatea organelor interne, vaselor de sânge şi glandelor (reflexul pupilodilatator, cardio-accelerator, vasomotor, pilomotor, sudoral, adrenosecretor, micţiune, defecaţie, erecţie, ejaculaţie).
Substanța albă a măduvei asigură funcția de conducere a măduvei spinării. Prin fire „electrice” speciale se transmit către creier informaţiile sensibilităţii (corpului, membrelor): sensibilitatea termică şi dureroasă, tactilă grosieră, tactilă fină, sensibilitatea proprioceptivă conştientă kinestezică (simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu), sensibilitatea proprioceptivă inconştientă (implicată în controlul mişcării), sensibilitatea interoceptivă (de la organele interne).
Prin căile descendente se transmit către muşchi comenzile pentru mişcări voluntare (fasciculele piramidale), comenzile pentru reglarea tonusului, coordonarea motorie automată, menţinerea posturii şi echilibrului corpului (fasciculele extrapiramidale). Nervii spinali conectează măduva spinării cu receptorii şi efectorii (somatici şi vegetativi).
Așadar, coloana vertebrală protejează măduva spinării, substanţă care intervine în funcţionarea motorie, senzorială şi viscero-vegetativă:
– senzorial-perceptiv: preia informaţii de la receptori şi transmite spre creier senzaţiile cutanate (tactile, termice, dureroase de la nivelul întregului corp, cu excepţia feţei), senzaţiile proprioceptive (despre poziţia şi mişcarea în spaţiu a segmentelor corpului), senzaţii interne (din viscere). Este implicată şi în mecanismele vederii (dilatarea pupilei);
– în aria activităţii: primeşte de la creier comenzile pentru motricitatea voluntară şi involuntară şi le trimite la muşchi (de la gât, trunchi şi membre);
– are un rol important în adaptarea şi apărarea organismului (reflexe somatice, de apărare), în funcţionarea organică (reflexe vegetative).
– de asemenea măpduva spinării trimite impulsuri şi controlează activitatea cordului, respiraţiei, digesiei, sfincterelor etc.
Aşa cum Coloana infinitului ne inspiră ideea de perfecţiune, de deschidere către orizonturi ideatice, spirituale, tot aşa coloana vertebrală ne permite să acţionăm liberi, să migrăm către orizonturi noi, să stăm drepţi din punct de vedere funcţional, drepţi în faţa destinului. Patologia vertebro-medulară reduce posibilităţile acţionale, reduce dramatic calitatea vieţii omului.
Leziunile traumatice ale măduvei spinării (LMS) sunt o cauză frecventă a invalidităţii, cu o rată mare de incidenţă în multe societăţi moderne. Din păcate această rată a crescut în ultimile decenii, datorită accidentelor rutiere extrem de violente. Aceste leziuni conduc la tulburări în sfera sensibilităţii, motricităţii şi funcţionării organice (de exemplu, în funcţionarea vezicii urinare, rectului, organelor genitale). Magnitidinea tulburărilor depinde de gravitatea şi localizarea leziunii.
Este necesar să luăm în calcul şi modificările psihologice ale pacientului, deoarece acestea au un impact semnificativ asupra evoluţiei medicale. Afecţiunile măduvei spinării pot antrena dezadaptări psihologice, tensionează rolurile şi relaţiile de familie, reduc dramatic calitatea vieţii. Reacţia iniţială a pacientului poate fi o reacţie de negare, mecanism de apărare ce împiedică înfruntarea directă a mpdificărilor neaşteptate/bruşte produse în viaţa victimei. Pacientul poate experimenta o serie de emoţii contradictorii revolvă, furie, neîncredere, frică, speranţă şi disperare.
Teoria atribuirii responsabilităţii susţine teza că oamenii încearcă să găsească explicaţii pentru cauzele evenimentelor importante din viaţa lor. Dacă pacientul atribuie cauzalitatea unor forţe dincolo de controlul său, pot apărea sentimente de furie şi neajutorare, se poate prelungi perioada de vulnerabilitate psihică. Dacă pacientul se responsabilizează pentru cele întâmplate, atunci acceptă mai uşor situaţia, adaptându-se mai ușor stării de șoc. Aceste sentimente şi atribuiri se păstrează o perioadă, însă în etapele următoare ale evoluţiei bolii, apar alte gânduri şi stări emoţionale, atriburile ne mai având un impact semnificativ asupăra schemelor cognitive şi emoţionale ale pacientului. Ulterior, el devine preocupat mai intens de modificările percepţiei imaginii corporale. Perturbarea senzaţiilor cororale şi ale motricităţii produc schimbări în imaginea corpului, ceea poate cauza traume psihologice semnificative. Unii cercetători propun cercetarea stimei de sine corporale. Însă mai relevantă este relaţia dintre modificările funcţionale şi riscul de depresie. În această relaţie intervine un alt simtom dramatic – durerea, o problemă majoră în cazuistica aceasta. Experienţa durerii este accentuată de factori psihologici emoţionali, cum ar fi anxietatea, acceptare scăzută a situației. Durerea, anxietatea şi depresia scad semnificativ satisfacţia vieţii. Au fost descoperite niveluri ridicate ale consumului de alcool şi de droguri mai ales la acei pacienţi care se confruntă cu durere după accidentare.
Depresia se poate accentua, astfel încâd apar gânduri şi tentative de suicid (mult mai frecvente decât în populaţia fără astfel de afecţiuni – cei cu istoric psihiatric, cu probleme emoţionale, sociale sunt mai vulnerabili). Rata sinuciderilor printre persoanele cu afecţiuni ale MS ar fi mai mare de 4-5 ori decât ratele sinuciderilor în funcţie de vârstă, sex, rasă pentru populaţia generală, favorizată factorii psihologici precum tulburările afective, tulburările psihiatrice.
La pacienţii paraplegici infecţiile urinare complică viaţa personală şi socială. Aceşti indivizi îşi petrec foarte mult timp în pat sau sunt internaţi în spital. Experienţele negative în plan social creează premisele retragerii, izolării. Atât pentru tetraplegici, cât şi pentru paraplegici, calitatea vieţii se prăbuşeşte dramatic (funcţia fizică şi independenţa, accesibilitate, stare de bine emoţională, stigmat, spontaneitate, relaţii şi funcţii sociale, ocupaţie, finanţe, starea de bine fizică).
Impactul asupra familiei este direct proporţional cu gravitatea tulburărilor emoţionale, de comportament ale pacientului, cu gradul dizabilităţii funcţionale şi al problemelor sociale, financiare. Stresul familiei este accentuat, comparabil cu nivelul stresului pacientului. La îngrijitori/însoţitori se înregistrează sentimente de frustrare, izolare socială, vină şi chiar resentimente. Îngrijirea în sine presupune un efort psihic şi fizic foarte consistent, aşa încât înregistrăm riscul ca însuşi însoţitorul să devină un pacient în viitor, o victimă colaterală.
Implicarea pacientului în muncă sau în activităţi academice post-accidentare ţine de factorii individuali şi cei legaţi de accidentare (vârsta la momentul rănirii, timpul de la accidentare, gradul de deteriorare, cea mai înaltă calificare educaţională obţinută pre-accidentare, ocupaţia pre-accident), factori circumstanţiali (mijloacele de transport, dificultăţile de acces, discriminarea percepută la locul de muncă, constrângere financiară de a munci şi nivelul perceput al abilităţilor).
În final, reamintim cititorului necesitatea de a se îngriji de sănătatea coloanei vertebrale. Ea este axul organismului, este un element vital al funcţionării noastre de zi cu zi. Nu trebuie să uităm că structurile neurale odată lezate nu îşi mai revin sau chiar leziunile rămân definitive. Deși unele dintre ele pot fi supuse proceselor de reparare, ameliorare, totuşi, „memoria organică” şi perturbarea „energiei vitale” a organismului vor avea afecte asupra satisfacţiei de viaţă, a nivelului calităţii vieţii şi  a ratei de supravieţuire.
Mesajul acestui articol este de protecţie şi prevenire a leziunilor vertebro-medulare traumatice şi de limitare pe cât posibil a celor degenerative, întrucât structurile neurale medulare, cât şi nervii rahidieni au o capacitate limitate de reabilitare. Cu toate măsurile terapeutice moderne, multe din asemenea leziuni rămân definitive. De altfel în limbajul popular se spune că „precauţia este mama înţelepciunii”.
 
Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea
Spitalul Sanador, Bucureşti
Publicat in:
ViataMedicala
22.03.2013
 

Florin Piersic l-a revăzut pe amicul său Herman Victorov după jumătate de secol

Motto: “Pentru mine, viaţa fără muncă nu-şi are raţiunea.” – George Enescu
 
“Superiubitul nostru Florin Piersic (Florinel) a făcut un turneu excepţional în Canada în luna aprilie 2013. A parcurs, ca de obicei, cu un succes deosebit… actoricesc… moral, un traseu care a inclus săli pline până la refuz din Montreal şi Toronto. Cu această ocazie, Florinel, numele de alint de la mama sa, a ajuns şi în oraşul Windsor, invitat de colegul lui de Conservator – secţia de actorie – Herman Victorov. Desigur, şi aici a reuşit să ridice sala în picioare, fiind aclamat în repetate rânduri, dar cel mai important succes a fost întâlnirea dintre Florin Piersic şi Herman Victorov după 58 de ani de la despărţirea din anul I de Conservator de la Bucureşti.”

Povestiri până noaptea târziu

Am avut marea plăcere să-l întâlnesc şi eu pe Herman Victorov, alături de Florin Piersic, într-un restaurant românesc pe malul lacului Floreasca, după spectacolul «Străini în noapte». M-am trezit în faţa mea cu un bărbat frumos, elegant, un superintelectual înalt de aproape doi metri, cu un păr cârlionţat, leonin, un aer de povestitor moldovean şi o privire cercetătoare pentru sufletul meu.

În mod paradoxal, mi-am propus să stau cât mai târziu şi să îi ascult pe cei doi monştri sacri la discuţii, amintiri, «controverse» (termen folosit de Herman Victorov), perspective, sănătate, călătorii reuşite, dragoste şi teatru.

Cu multă dificultate, pe la ora 2.00 am reuşit să ne despărţim (spre bucuria ospătarilor, chiauni de somn, şi a câinilor maidanezi care au savurat resturile bucătăriei moldoveneşti).”

O viaţă ca un roman

“De la prima întâlnire cu Herman Victorov am avut o deosebită fuziune intelectuală, parcă am fi copilărit împreună, şi am intuit exact romanul vieţii sale, care ar trebui publicat şi de o editură din România, şi poate că ar trebui şi ecranizat, iar ca actor principal avându-l, evident, pe bine-cunoscutul Florin Piersic. Colecţia paginilor de jurnal scrise de Herman Victorov este impresionantă, cu urcuşuri şi coborâşuri, exact ca şi Coloana Infinitului, cu iluzii şi deziluzii, dar cu mari elemente de suflet şi de activitate intelectuală. Este foarte greu de descris în câteva cuvinte acest periplu «din viaţa unui om oarecare», scris de Herman Victorov şi publicat în 2012 la Toronto de Editura Maple Red – Publishing House.”

De la Târgu Ocna în Canada

 
“Pe scurt, Herman Victorov, născut în Târgu Ocna, România, după absolvirea cursurilor de pregătire din ţara noastră, un an de Conservator şi o carieră impresionantă de inginer mecanic la centrale hidroelectrice (inclusiv Porţile de Fier), se decide să emigreze în Israel, dar, considerând că aceasta este o etapă intermediară, îi spune soţiei: «Nu despacheta pentru că plecăm… !» După şase luni de stat în Israel trece rapid în Grecia, unde cere azil politic (!) pentru a emigra în Canada. Aici ajunge în 1976, dorind să lucreze în această ţară ca inginer mecanic şi unde s-a realizat în plenitudinea puterilor sale intelectuale.”

 

Din emigrant, patron

“Herman Victorov reuşeşte să urce repede treptele carierei de inginer mecanic în ţara de adopţie şi îşi deschide propria companie – R. P. Scherer. Din acel moment, proiectează şi construieşte un model nou de… maşini de capsule pentru industria farmaceutică. Îşi extinde compania şi începe periplul în jurul lumii, trecând prin ţări exotice – Jamaica, Australia –, prin ţări cu mari probleme financiare, cu războaie, cu o mare sărăcie – Bangladesh, Vietnam, dar şi prin ţări comuniste în care-şi implementează activitatea şi pe care doreşte să le viziteze – Germania de Est, Bulgaria şi, bineînţeles, România. În aceste ţări comuniste, trei lucruri îl impresionează negativ: miliţia, Securitatea şi partidul.”

Printre primii investitori străini de la noi

“În decembrie 1989, Herman Victorov devine unul dintre primii investitori străini din România. Aşa a ridicat el prestigiul ţării noastre, înscriindu-i numele pe harta producătorilor de echipamente pentru industria de capsule. Periplul lui în întreaga lume nu s-a terminat. El continuă să meargă în diferite ţări din curiozitate, interes ştiinţific şi pentru business. Oriunde s-a dus, Herman Victorov a scris un mic jurnal extrem de accesibil, cu foarte multe elemente umoristice.”

Evreu cu suflet de român

“Până acum nu şi-a cerut redobândirea cetăţeniei române, dar a rămas tot timpul ataşat şi un adevărat patriot faţă de ţara natală. În acest sens este celebra discuţie cu Nicolae Ţăranu, la Montreal, fost legionar, care îi spune: «Nea Ioane, eu sunt evreu, dar, înainte de toate, sunt român!!!».”
Iubeşte limba ţării sale

“Herman Victorov, această personalitate de excepţie, cu profesie complicată, a reuşit să descifreze sufletele oamenilor de pe toate continentele şi să ne prezinte în jurnalul său de viaţă periplul unui ambasator român de mare valoare. Acest ambasador, coborât parcă din poveştile lui Ion Creangă, mănâncă sarmale şi mititei, bea Grasă de Cotnari, gândeşte şi iubeşte limba ţării sale – România. Textual, mi-a declarat că şi-ar dori ca întreaga viaţă, de care se bucură din plin, să şi-o petreacă numai în România.” – Prof. dr. msc. hc. A. V. Ciurea, Spitalul Sanador Bucureşti, şef secţie Neurochirurgie, director ştiinţific Sanador, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale

“Am fost şi bun, şi rău.

Adeseori, cu modestia straşnic m-am certat,

Dar nu am părăsit al muncii front,

Şi-n oastea muncii m-am ştiut soldat.” – Herman Victorov

“Iubesc România, dar iubesc şi Canada, ţara libertăţii mele, ţara care mi-a dat oportunitatea să realizez, fără restricţii, ceea ce mi-am dorit să fac bun în viaţă.” – Herman Victorov

1 an de Conservator, la Bucureşti, a făcut Herman Victorov şi apoi a constatat că este atras de ştiintele exacte, adică de ingineria mecanică şi mai puţin de teatru, pentru care avea totuşi înclinaţie.

 
Prof. Dr. A. V. Ciurea
30-05-2013 

Pescuitori în ape tulburi

Atunci… Publicat initial in foileton, in 1840, in 1842, in seria “Comediei umane”, romanul La Rabouilleuse (trad. Rom. “Pescuitori in apa tulbure” Editura pentru Literatura Universala, 1962, trad. De Rose Hefter). Cartea lui H. de Balzac (1799-1850) influenţează puternic cititorul, care devine părtaş la o serie de întâmplări marcate de dramatism, destinul omului fiind pus la încercare în diverse ipostaze sau contexte. Oraşul Issoudun este invadat de aventurierii napoleieni care, după ce au cutreierat lumea, vin să îşi umple desaga din averile altora. Iese în evidenţă tipul arivistului, întruchipat de Philippe Bridau. Din carte deducem profilul omului bun, corect şi profilul individului care nu are caracter, care nu respectă regulile “jocului”, consecinţele fiind majore, uneori iremediabile. Aceste personaje dubioase apar tocmai în perioade de criză, de tranziţie, , eludează legile şi caută să devină factori influenţă, bogaţi şi potenţi în societate.

Si acum… În spitale a apărut un fenomen de-a dreptul şocant, neprevăzut de niciun om care are raţiunea sănătoasă. De dimineaţa, când se vine la spital, în camera de gardă sau în alte locaţii apar din umbră “pescuitorii de pacienţi”, “oameni de legătură” ai unor medici sau chiar “medici” care “vânează” pacienţi.

Persoana care intră în spital având o problemă de sănătate poate fi debusolată, chiar dacă are un bilet de trimitere. “Cineva” îl “ajută” spunând că ştie un “doctor foarte bun”. Dacă “pescuitorul” este chiar un medic (de obicei tânăr) acesta pretinde că lucrează cu cel consemnat pe biletul de trimitere, că a fost trimis special pentru a prelua pacientul sau chiar se prezintă ca fiind medicul către care s-a emis trimiterea. În funcţie de aşteptările pacientului, personajul misterios de prezintă în calitate de conferenţiar universitar sau chiar de profesor. În ziua de astăzi pe holurile spitalelor dai peste o gramadă de profesori pretinşi, indivizi care nu au niciun titlu universitar. Falsul în declaraţii poate lua variante adaptate pe context, de exemplu “medicul este în concediu şi eu îi ţin locul”, “medicul respectiv este plecat la o conferinţă şi eu îl înlocuiesc” etc.

Cei care comit aceste acte deosebit de grave (fals în declaraţii, încălcări flagrante ale legii şi eticii) nu ţin cont de informaţiile notate în biletul de trimitere, iau aceste bilete şi le aruncă sau înlocuiesc informaţiile din ele.

Mafia racolărilor poate cuprinde medici, asistenţi, brancarieri, infirmiere, care îşi exercită influenţa malefică din camera de gardă până la blocul operator. După ce pacientul este “agăţat” şi intră în circuitul propus de echipa de “pescari”, după ce se aranjază “tariful”, apoi se pune la punct operarea sau tratarea lui “în urgenţă”.

Efectele acestor acţiuni sunt devastatoare:
– scăderea încrederii pacienţilor (s-a ajuns la situaţia că ei nu mai ştiu dacă sunt preluaţi de titulari, nu mai ştiu care este medicul “adevărat”, nu mai ştiu care e diferenţa între medicul currant real şi ceilalţi, mai mult, unii brancardieri pozează ca mari diagnosticieni şi privesc cu un aer intelectual radiografiile dând explicaţii sau indicaţii),
– discreditarea internă a corpului medical (oricine se poate prezenta în calitate de medic primar sau medic şef de gardă, ignorând regulile formale),
– anihilarea valorilor (cei implicaţi în această mafie nu mai ţin cont de capacitatea profesională a medicilor cu recunoaştere, încercând să le submineze autoritatea şi valoarea lor profesională),
– apariţia dezorganizării, haosului (prin nerespectarea ierarhiei medicale; ignorarea structurii legitime de conducere şi organizare),
– abateri de la proceduri şi circuite medicale (investigaţii în circumstanţe dubioase, necontrolabile, efectuarea de operaţii în afara reglementărilor spitaliceşti),
– creşterea riscurilor pentru pacient şi apariţia unor tragedii (mergând de la complicaţii majore până la deces).

În continuare vă prezentăm un caz ilustrativ. Pacientul V.S., tânăr, 38 de ani, se prezintă în camera de gardă a unui spital de urgenţă din Bucureşti, avât simptomatologie de hernie de disc lombară. Este preluat de un personaj fără ecuson şi ajunge la un medic specialist. Pacientul nu este prezentat şefului de secţie pentru evaluare şi decizie de tratament. I se fac analize în mod clandestin şi, surpinzător, după programul de intervenţii din ziua respectivă se anunţă la blocul operator “o urgenţă chirurgicală” (hernie de disc hiperalgică). Operaţia a început la ora 16, iar la ora 18 pacientul era decedat. Cazul este în dezbateri la Colegiul Medicilor. Există opinii pro şi contra făptaşului. Opiniile pro incriminează o malformaţie locală a anatomiei pacientului, care ar fi favorizat un fenomen de ruptură vasculară ce a cauzat decesul. Opiniile contra merg în direcţia acuzei de fals, uz de fals, incompetenţă în specialitate, nonsubordonare.

Acest fenomen este de amploare, este practicat de unii care pretind că ar fi rostit jurământul hipocratic. Această caracatiţă trebuie stopată din medicina românească. Nu se acceptă ignorarea ei, nu se permite atitudinea de mascare a ei şi nici lipsa de atitudine faţă de acest pericol major la adresa sănătăţii populaţiei şi a imaginii castei medicale.

În ţările civilizate astfel de fapte se pedepsesc aspru. În cel mai bun caz ele se soldează cu pierderea pe viaţă a dreptului de liberă practică în domeniul medical.

În final, recomandăm tuturor medicilor cu funcţii de conducere (şi nu numai) să facă eforturi pentru a relansa disciplina medicală şi a consolida siguranţa actului medical în unităţile în care au responsabilitate.

Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea
Viata Medicala
Nr 27, 6 iulie 2012

Masuri urgente!

Starea de sănătate a unei naţiuni concură la crearea unui destin câştigător. Un popor bolnav e un popor pierdut. În zilele noastre nu mai suntem atacaţi de tătari, numai suntem presaţi de Imperiul Otoman, nu mai sunt pârjolite recoltete si casele, nu mai sunt luate femeile şi copii de năvălitori, dar ceva grav tot se întâmplă. Românii sunt atacaţi de politici sociale şi de sănătate injuste (nu au medicamente, nu au spitale, nu mai au medici), sunt presaţi şi tensionaţi de situaţia economică din ce în ce mai precară, îşi pierd familia şi copii, care pleacă la muncă în străinătate. Starea de spirit, de nemulţumire este dublată de o stare nefirească de vulnerabilitate somatică. Numărul impresionant de mare al pacienţilor care se internează în spitale este alarmant. De unde atâţia oameni bolnavi? Şirul lor nu se mai termină? Unde vom ajunge dacă sute şi mii de oameni se internează pentru că şi-au pierdut temporar sau irevocabil sănătatea? Îngrijorător este şi faptul că patologii extrem de grave lovesc nu doar vârstnicii, dar şi tinerii şi copii?

În clinica de neurochirurgie a crescut numărul cazurilor de copii până în trei ani care au tumori cerebrale gigant. Iată două imagini ilustrative (figura 1 a,b). Este vorba de un copil care a prezentat agitaţie, apoi stare de somnolenţă, având un regres funcţional evident cu evoluţie rapidă. La investigaţii atât medicii, cât şi părinţii au constatat ceva terifiant: o tumoră cerebrală imensă. Verdictul este clar indiferent dacă operaţia se va efectua cu succes: o copilărie pierdută, un cetăţean pierdut, o viitoare familie pierdută, o perspectivă parţial sau total anulată.

Figura 1. Tumoră gigant la copil sub 3 ani: a (plan sagital), b (plan axial).

S-au depus eforturi susţinute de distrugere a poporului român din punct de vedere cultural, spiritual, al aşezărilor (au tăiate, distruse păduri, au apărut deşerturi, atmosfera este tot mai poluată, apele la fel, se aduc şi se depozitează în România deşeuri extrem de nocive din alte ţări). La acestea se adaugă pericolul de distrugere a capitalului uman: populaţia este în scădere prin reducerea natalităţii, emigrări masive, stare de sănătate este la pământ, oamenii nu au cu ce să fie îngrijiţi şi, mai recent, nu au unde să mai apeleze pentru a fi salvaţi (unităţile de sănătate s-au desfiinţat în multe localităţi).

Nu credem că suntem un „popor blestemat” sau sortit să piardă, ori să dispară, aşa cum au dispărut alte popoare, dar credem că în stilul actual nu se mai poate continua. Instabilitatea a ajus să caracterizeze sistemul social, sanitar şi viaţa fiecărui cetăţean. Azi apare o idee, mâine se aplică fără nicio analiză preliminară a rezultatelor probabile, iar poimâine se renunţa la ideea respectivă. Cineva probabil câştigă din asta, iar alţii pierd. Românii de la toate nivelurile vor avea un destin mai bun când vor învăţa să respecte principiul „câştig-câştig”, când vor renunţa la principiul „important e ca eu să câştig chiar dacă altul pierde”. De la nivelul deciziilor înalte ministeriale (noi taxe, noi reglementări, noi achiziţii, alte schimbări), până la mersul fără bilet în transportul comun, românii se gândesc cum să „le iasă ceva”. Să privim ansamblul şi să vedem mai în profunzime lucrurile. Să ne gândim cât de mare este costul câştigurilor de moment. Să renunţăm la cârtiguri pe termen scurt ca să avem victorii pe termen lung. Se introduc cardurile de sănătate. Au fost dezbătute limitele lor de funcţionare (accesul la date pacientului, riscul legal, social şi moral, plata cardului etc.), limitele obţinerii unor rezultate (acceptarea principiului acordului prezumat pentru prelevarea organelor), însă trebuie să ne gândim şi la pierderile care apar dacă acest card nu va avea toate rezultatele dorite.

Desfiinţăm şi comasăm spitale, institute pentru că nu mai „avem voie” să deţinem multe paturi, dar aprobăm spitale private care vor prelua fondurile asigurărilor, vor plăti doar impozit, dar banii recoltaţi nu se vor mai întoarce în bugetul naţional. Va merge o perioadă după care, când nu vor mai fi bani, aceste spitale vor solicita plata serviciilor, iar cei care nu vor avea cu ce plăti vor muri cu zile! Schimbăm des guvernanţii, pe baza ideii că X nu a fost bun şi Y va fi mai bun, dacă nici el nu e bun apare Z, apoi Q etc. Constatăm că fiecare ministru face ce zice guvernul sau alte foruri, nu aplică idei inovative chiar dacă le-ar avea. Câteva măsuri de urgenţă ar putea fi luate: oprirea jafului (paduri, ape, rezerve minerale etc.), reglementări clare in toate domeniile şi legi care să sprijine instituţiile care contribuie la echilibrul social, motivarea populaţiei de a lucra în ţară, dezvoltarea autentică a sistemului de sănătate, a educaţiei, a justiţiei, promovarea valorilor autentice, a celor care pot contibui efectiv la salvarea acestei naţiuni şi la revigorarea ei.

Florin Piersic, pur si simplu!

De curand, maestrul Florin Piersic a sustinut un recital cu titlul “Florin Piersic pur si simplu…” Evenimentul face parte din seria de manifestari Zilele Culturale ale BNR – 2012. Dupa ce am participat la acest spectacol grandios imi permit sa scriu cateva cuvinte despre Florin Piersic, un om cu geniu.

Medicul de suflete, Florin Piersic, reprezinta in momentul de fata cea mai mare stea pe care teatrul romanesc ne-a putut-o oferi. Numele lui este legat de o serie de aparitii teatrale de mare succes ce ne-au influentat emotional.

Fiind student la Cluj ma uitam cu admiratie, inca din anii tineretii, la junele prim care emana sanatate, altruism si frumusete in tribuna “sepcilor rosii”.

Anii au trecut dar privirea sa calda si cuvintele sale nu ne-au pasit nici pe platourile de filmare unde a ramas consacrat in filme celebre “Haiducii lui 7 cai” (regizor: Dinu Cocea, 1966), “Zestrea Domnitei Ralu” (regizor: Dinu Cocea, 1972), “Drumul oaselor” (regizor: Doru Nastase, 1980) etc.

Nu trebuie sa uitam ca domnia sa a continuat generatia de aur a actorilor romani: Radu Beligan, George Vraca, Forry Etterle, Clody Bertola, George Calboreanu, Misu Fotino sr., Ion Lucian, Grigore Vasiliu Birlic, George Constantin etc.

A avut norocul unei echipe de regizori, atat in teatru cat si in film, care i-au pus in valoare calitatile. Personal am ramas uimit de capacitatea de creatie a lui, atat ca jume prim “Heidelbergul de altădată”, de Wilhelm Meyer Forster (1909) dar si ca personaj cutremurator in “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey (1962) “Oameni si soareci”, de John Steinbeck (1937).

Tin minte si cuceririle prietenului meu – dansul de la Festivalul de la Cannes cu Tatiana Samoilova si alte celebre artiste cu care a avut roluri memorabile. De asemenea, apropierea de Jean-Alfred Villain-Marais a fost izbitoare, la un moment dat fiind ca “siamezii” pe stazile Clujului la care lumea iesea ca la “manifestatia de 23 august”.

Elementele supreme pe care Maestrul Florin Piersic nu le-a uitat niciodata sunt: pamantul, mancarea, apa si sufletul romanesc, implementate de catre parintii sai din Bucovina, de care nu s-a despartit niciodata.

Am avut un soc total emotional stand de vorba cu domnia sa intr-o noapte pe litoralul bulgar unde mi-a destainuit deziluziile si vicisiunile din teatrul romanesc! Cum putem sa-l indepartam pe Florin Piersic de la Teatrul National, copilul tuturor regizorilor si a valorilor teatrale si cinematografice din Romania?

Totusi, a avut marea capacitate sufleteasca si mentala sa se readune si datorita extraordinarei personalitati a maestrului Radu Beligan a repornit intr-o noua tinerete si cariera cu piesa “Straini in noapte”. Dupa mai mult de sase ani de la lansare, in care piesa a fost interpretata cu succes in toata tara de Florin Piersic si Emilia Popescu (actualmente cu Medeea Marinescu), s-a dovedit inca o data ca locurile in sala sunt insuficiente!

Nimic nu este intamplator Florin in viata ta! Si acordarea premiului “10 pentru Romania” in 2006 a relevat faptul ca nimeni nu te-a uitat. Nu te-au uitat colegii, spectatorii, spectatoarele, artistii, regizorii iar baile tale de multime sunt “la nivel de presedinte de tara”. Pot sa-mi permit sa spun acest lucru pentru ca stiu ca niciodata nu vei avea vre-o ambitie politica!

Sa ne intrebam retoric cum reusesti sa te mentii in aceasta forma si activitate imbinand teatrul cu poezia, cu monoloagele, cu glumele si cu nenumaratele deplasari in tara si strainatate? Probabil ca bunatatea sufletului tau deschide porti nebanuite.

Decoratia pe care ai primit-o de la Premierul Israelului, Benjamin Natanyahu, in anul 2012, arata apropierea fata de sufletele celor multi si apropiati din Bucuvina care in momente de bejanie au parasit Romania. De altfel, fotografiile efectuate in Iordan au facut inconjurul lumii.

Florin draga, toti cei care te iubim consideram ca daca nu ai fi existat ar fi trebuit sa te inventam!

In final spun cu sufletul deschis ca ma bucur ca sunt contemporan cu Florin Piersic, ca ne daruieste mai mult decat primeste, face acest lucru cu dragoste fata de meserie si fata de spectatori, ca este un geniu al cinematografiei si al teatrului romanesc…….Florin Piersic, pur si simplu!

Autor:
Prof. Dr. MSc Alexandru Vlad Ciurea
Membru Titular al Academiei de Stiinte Medicale
Sectia I Neurochirurgie, Spital Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”

Publicat in:
Viata Medicala
Nr. 13, 30 martie 2012

Vin turcii!

Pentru o lungă perioadă de timp, istoria românilor a fost marcată de năvălirile Imperiului Otoman. Starea de disperare era bine cunoscută de locuitorii ţinuturilor prădate, trecute prin foc şi sabie, duse până la distrugerea totală: copiii erau luaţi şi transformaţi în ieniceri, bărbaţii şi bătrânii erau omorâţi, femeile batjocorite sau luate în haremurile orientale, grânele şi alte resurse erau jefuite.

In zilele noastre, odată cu deschiderea graniţelor, am constatat că în Turcia există o medicină de vârf, cu profesionisti de înaltă ţinută, unităţi cu dotari de ultimă oră şi un management impecabil. Aria privată s-a dezvoltat impresionant, cuprinzand mari unităţi spitaliceşti si servicii de ambulanţă, cu posibilităţi de deplasare terestră si aeriană. Învăţământul medical privat, dar şi cel de stat sunt conectate cu clinici şi instituţii de cercetare din Statele Unite astfel încât toate practicile sunt la parametrii cei mai actuali, achiziţiile în planul cunoaşterii şi practicii impresionând. Astfel, de la aparenţa unei naţiuni îmbrăcate în şalvari, cu fesuri, de la tipul de om habotnic şi războinic, poporul turc s-a reconceptualizat în multe arii sociale, medicina nefăcând excepţie – mai mult, devenind un motiv de mândrie şi transformare naţională. Dezvoltarea actuală a societăţii turce a fost favorizată de implicare scazuta în al Doilea Război Mondial, ceea ce a redus pierderile umane şi distrugerile materiale, dar şi de activitatea unor oameni politici precum Mustafa Kemal Atatürc (1881-1938, fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turcia), care au schimbat destinul naţiunii lor şi l-au orientat către orizonturi strălucitoare. Mai ales în ultimii 20 de ani salturile Turciei sunt vizibile, atât în planul vieţii intelectuale, cât şi economice.

Universitatea Marmaris, de pilda, este o instituţie privată din Istanbul, deţinând o poziţie cheie în serviciile medicale. Situată în Asia Mică, universitatea este conectată cu mari centre din lumea occidentala, permiţănd trimiterea la studii a medicilor turci în cele mai bine cotate universităţi. În Turcia există holdinguri de sănătate, precum Acibadem şi Anadolu, care oferă servicii de calitate ireproşabilă. Politica acestor ofertanţi este de a-şi extinde ariile de lucru. Astfel oferte lor atrag interesul pacienţilor din ţările învecinate, beneficiarii putând avea acces la variantele cele mai bune de tratament, urmărire clinică şi alternative operatorii. Unul din aceste holdinguri a deschis o reprezentanta si in Romania. La Anadolu Medical Center (AMC) se internează lunar aproximativ 150 de pacienţi din toată ţara, iar numărul lor creşte. Clinica are în dotare un aparat Cyberknife pentru tratarea oricărei leziuni primare sau secundare neoplazice din organism.

Metaforic, putem spune că este un nou „asalt turcesc”, însă de data aceasta nu ca să ne răpună, doar să ne trateze rănile, să se îngrijască de noi. Cei care au ales sau au avut ocazia să se trateze la centrele de sănătate turceşti au plecat foarte plăcut surprinşi de relaţionarea caldă, primitoare, de atenţia la detalii, de ambientul plăcut şi mai ales de eficacitatea serviciilor. O doamnă cu leucemie, internată la AMC, mi-a declarat textual: „nu mă simt ca într-un spital, parcă sunt într-o vacanţă permanentă, sunt tratată cu demnitate”.

Privim cu bucurie aceste iniţiative şi în acelaşi timp privim cu tristeţe procesul de degradare a sistemului naţional de sănătate. România a avut o şcoala de medicină mult superioară Turciei, numele unor savanţi români au făcut înconjurul lumii: Ioan Cantacuzino, George Emil Palade, Victor Babeş, Toma Ionescu, Constantin Levaditi, ş.a. Neglijarea sistemului naţional de sănătate nu ne poate lăsa indiferenţi. În ultimii ani am asistat la exodul medicilor în străinătate şi al unor pacienţi către clinici europene. Dintr-un punct de vedere se poate spune că „invazia” de servicii externe în România este un bun câştigat. Pe de altă parte, susţinem clar că este absolut necesar să sprijinim sistemul sanitar autohton, să dezvoltăm şcoala românească de medicină, iar ieşirile în afara ţării să fie prilejuite de pregătirea tinerilor rezidenţi, de comunicările la evenimente ştiinţifice, de schimburile de experienţă.

În concluzie, domnilor decidenţi, domnilor guvernanţi, ce hotărâri aveţi pentru medicina română? În mâinile dumneavoastră se află supremul element al supravieţurii acestei naţiuni pe acest pământ atât de frumos: starea de sănătate.

Pulicat in:
Viata Medicala
Nr. 8, 25 februarie 2012

Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea