Category : Presa

Home/Archive by Category "Presa" (Page 3)

„El-Zorab!” – Un omagiu adus calului

Ne-a trecut glonțul pe lângă ureche”, spunea, zilele trecute, premierul Victor Ponta, referindu-se la așa-zisa implicare a României în scandalul cărnii de cal din lasagna europenilor civilizați. Nu am fost implicați, dar lumea occidentală s-a grăbit să ne arate cu degetul – ipoteza că facem comerț cu carne de cal era mai mult decât plauzibilă. S-a vorbit despre căruțele trase de cai pe drumurile naționale, despre caii sălbatici din Delta Dunării, despre agricultura de subzistență etc. Glumele la adresa noastră nu s-au oprit nici după ce ancheta oficială a stabilit că rețelele de trafic al cărnii de cal le aparțin lor, cetățenilor civilizați, din lumea buna. Chiar și realizatorii celebrei emisiuni Top Gear ne-au luat peste picior într-o emisiune în care vorbeau despre Dacia Sandero…
Dar nu despre faptul că am fost tratați din nou ca cei din urmă barbari vreau să vorbesc aici. Vreau să vorbesc depre CAL, acest prieten bun al omului, acest superb animal care refuză să bea apă dintr-o găleată murdară. Omenirea datorează mult acestui animal. Fără cal, pământurile ar fi rămas mii de ani mult mai puțin muncite, distanțele ar fi fost mult mai lungi și mai greu de străbătut, cucerirea lumii ar fi fost mult mai târzie. Deplasarile la mii de kilometri ale cavaleriei lui Gingis Han (1162-1227) din indepartata Asie pana in Europa, sau cucerirea continentului America Latina de catre armata lui Hernan Cortes (1485-1547)  nu ar fi putut sa aiba loc fara elementul esential: Măria-Sa, CALUL!
Belerofon a ucis Himera doar după ce l-a îmblânzit pe Pegas și a plecat la luptă călare pe acest cal înaripat, fiu al lui Poseidon și al Medusei. Zeus a luat calul în grajdurile sale din Olimp, încerdințându-l lui Eos, zeița dimineții. La moartea sa, Pegas a devenit o constelație pe cer…  Bucefal, il duce pe Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.),
 pana in indepartata Indie si inapoi in Babilon, rezistand la efort, lupte privatiuni si sete… Richard al III-lea (1452-1485) își dă regatul pentru un cal care să îl salveze din luptă… În basmele românilor, calul îi este sprijin și sfătuitor lui Făt-Frumos… Statuile domnitorilor noștri sunt, cele mai multe, ecvestre… Mihai Viteazul (1558-1601) a intrat în Alba-Iulia călare, ca și Ferdinand în Budapesta, la 1919(sic!)… Unul dintre ultimele filme ale lui Steven Spielberg – „Calul de luptă” – este un omagiu dedicat acestui animal in Primul Razboi Mondial.. De asemenea, sa nu uitam de filmul romanesc „Haiducii lui sapte cai” care se bazeaza pe sublimul animal devotat  si nedesparit de Florin Piersic.
Cineva spunea că un oraș este cu adevarat oraș dacă îndeplinește trei condiții: să aibă teatru, să aibă grădină zoologică și să aibă hipodrom. Calul este, din nou, simbol al evoluției noastre. Și nu pot să nu remarc faptul că la multe competiții de călărie, sportivii poartă haină, papion și joben…
Creșterea cailor de rasă este, la rândul ei, o industrie exclusivistă, dominată de respect și eleganță. Calul arab, lipițanul, calul pur-sânge englez, calul german sau belgian de povară – tot atâtea rase-simbol pentru popoarele care au avut grijă de ele.
În România rurală, mult rămasă în urmă ca dezvoltare față de Apus, calul e aliatul fermierului. Țăranul român știe că îi datorează animalului, în bună măsură, propria supraviețuire. Știe că fără cal nu poate ara, nu poate transporta recolta, nu poate să-și umple magazia de lemne. Și atunci are grijă de el…  
Scandalul cărnii de cal ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu numai pe noi, românii, și nu numai pentru că ne-ar putea afecta imaginea. Am ajuns în situația să ducem caii la abator și să facem din ei mâncare pentru noi!
În scandalul acesta internațional, nimeni nu s-a indignat de faptul că oamenii consumă carne de cal. Acest lucru e mai grav decât rețele subterane de trafic cu alimente. Cavaleria” anchetatorilor lumii ar trebui să vadă lucrurile mai profund intrucat atat cainele, cat si calul reprezinta parte din sufletul, educatia si istoria omenirii!…   
 
Caii se-mpușcă (dar nu se manâncă)! Nu-i așa?!…
 
Autor: Prof. Univ. Dr. MSC. Vlad Ciurea
Spital Clinic SANADOR
Str. Sevastopol 9
Publicat in:
Viata Medicala
22.02.2013
 

Doctorul care crede în România

Este onest și își iubește țara. A refuzat să plece din țară și recomandă medicilor să nu uite că sunt români.
Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a crescut în Brașov, într-o familie de intelectuali. A învățat din experiența bunicilor lui să nu renunțe niciodată, oricât ar fi de greu. Este considerat unul dintre marii medici ai României.

Renumit chirurg pe creier la Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”, Prof. Vlad Ciurea a smuls de pe granița periculoasă a neființei mii de bolnavi. Spune că în România există oportunități și șanse, dar nu îi condamnă pe medicii care aleg să plece peste granițe.

„Dacă îmi puneați întrebarea acum 10 ani( de ce nu  plecați din România- n.r.), vă răspundeam că nu poți, ca român, să îți părăsești țara care te-a format. Am avut oferte, chiar până acum un an, de a lucra în străinătate. Acum cinci ani, acum 10 ani spuneam că eu cred că există oportunități medicale și  în România. Acum s-a schimbat părerea mea”.

Legat de exodul medicilor, profesorul a precizat că dacă un doctor ar veni la el, i-ar da recomandare și îi va spune: „Nu uita că ești român”. Legat de mitul „nu te duci fără bani la doctori”, acesta spune că nu există pădure fără uscături. „Dar vă întreb, cel care vine pe targă, dintr-un accident rutier, și intră la camera de gardă, la urgență, își pune întrebarea dacă trebuie să dea ceva?! Eu consider că aceste afirmații sunt exagerate. Iar dacă cineva con­di­ționează sănătatea umană, în spitalul public, este extrem de grav. Cred că aceste lucruri trebuie să fie sancționate și pedepsite”, a explicat profesorul.

Medicii români concurează la Formula 1 cu Dacia
Despre pacienții români spune că au fost, când a început el medicina, extrem de politicoși, atenți, respectoși. „Acum, pacientul român, ori este învățat, ori este împins de mediatizare. Încontinuu es­te nemulțumit și are și dreptate în multe cazuri. Dânsul compară pe internet ce se întâmplă cu boala lui aici și cum e în afara țării. Vede condițiile de acolo și cere același lucru. Are perfectă dreptate. Dar, cei care lucrează în România nu au condițiile de acolo, degeaba sunt buni sau foarte buni medicii români dacă concurează la Formula 1 cu Dacia”, a adăugat doctorul. În opinia acestuia, sistemul de stat nu susține doctorii, pe care îi formează foarte bine.
Viață dedicată neurochirurgiei
În calitate de șef al secției I de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea a ridicat această clinică la un nivel performant.
Este profesor de Neurochirurgie și îndrumator de teze de doctorat din anul 1997. Medicii rezidenți formați de profesorul A.V. Ciurea pot profesa oriunde în Europa. A realizat un centru de excelență la Spitalul Bagdasar – Arseni, iar în anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar în anul 2006 a primit titlul de Cetățean de Onoare al Brașovului. Mentorul în formarea profesională a fost Prof. Dr. Constantin Arsenie.
„Sănătatea trebuie manageriată de medici”
În opinia profesorului Vlad Ciurea, modul în care era administrat sistemul de sănătate pe vremuri era mult mai bun decât cel aplicat după Revoluție. „Eu am avut o familie de doctori. Niciodată nu s-au plans de sistem. Totul era perfect organizat. Mi­niștrii sănătății de la acea vreme erau medici, rămâneau ani de zile, aveau o continuitate. Erau mari personalități medicale, acadamiceni, nu luau hotărâri rapide, de la o zi la alta”, a explicat doctorul.

Potrivit acestuia,  după Revoluție a apărut un tăvălug: ”reformă, reformă pentru reformă, reformă contra reformă. Fiecare ministru care a venit a vrut să-și impună reforma”. „Până să vină domnul doctor Ladislau Ritli a fost așa. În momentul de față s-au mai liniștit apele, pentru că domnia sa nu a dorit reformă de dragul reformei. Întâi gândește, măsoară, se mai gândește odată și după aceea semnează”, este de părere Ciurea.  În ceea ce privește legea sănătății, acesta crede că  trebuie să corespundă nevoilor populației.
 
Publicat in: EVZ, 29 Aprilie 2012
Autor: Antoaneta Etveș

Veniţi de luaţi Lumină!



Sfânta Sărbătoare a Paştelui are semnificaţia Învierii Mântuitorului şi este cea mai importantă sărbătoare creştin-ortodoxă. Ea simbolizează victoria lui Hristos asupra morţii, victoria luminii asupra întunericului, a adevărului asupra neadevărului, chemarea şi adeziunea oamenilor către spiritualitate, către detaşarea de lumea materială, către înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă iluminarea sufletului şi înţelegerea învăţăturilor şi puterii Dumnezeieşti, învingerea păcatelor prin cumpătare, post, rugăciune, reflecţie. Paştele este interpretat ca o izbăvire a binelui asupra răului. După Duminica Floriilor, când Iisus Hristos învie se fac ultimele pregătiri timp de o săptămână pentru această mare sărbătoare.

În Joia Mare, numită şi Joia Patimilor oamenii sfinţesc mâncarea şi băutura la Biserică. În Vinerea Mare, creştinii ţin post negru, adică nu mănâncă nimic şi nu beau apă pentru a se feri de boli şi pentru a avea spor în perioada ce urmează. Trecerea pe sub masă de trei ori în Vinerea Mare semnifică potignirile lui Isus când şi-a cărat propria cruce către dealul unde urma să fie răstignit. În Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a lua lumină, pentru a participa la slujba care anunţă Învierea Mîntuitorului.

Lumina marchează curăţarea sufletului şi trupului şi este dusă în casă, dar şi la cimitir pentru cei morţi. În noaptea de Înviere creştinii merg la biserică pentru „a lua lumină”. Lumina este adusă de la Sfântul Mormânt. În Sâmbăta Mare, la ora 7 dimineata, se pun pecetele şi se “sigilează” cu panglici şi ceară intrarea în Sfântul Mormânt. Se fac controale amănunţite pentru a nu exista surse de aprindere. Dimineata se deschid portile pentru toţi creştinii care vin din toate colţurile lumii. Patriarhul ortodox vine la Mormânt împreună cu ierarhii bisericeşti şi cu liderul poliţiei israiliene. După un ritual de intrare şi pregătire se mai face un control al capelei şi chiar patriarhului. Ulterior patriarhul intră în Sfântul Mormânt, Toţi cei veniţi aşteaptă venirea luminii putând ocupa locuri afară şi de la pragul bisericii până la altar.

Un preot român care ne-a fost pacient a povestit ce s-a întâmplat mai departe. Astfel, el a fost martor la momentul apariţiei luminii. În jurul ore 12.30 a apărut un bulbăre de lumină puternică alb-albăstruie cu diametrul de 10-15 cm, având margini care se pierdeau. Părea o lumină “imaterială”. Ea s-a plimbat prin încăpere s-a lipit de faţa câtorva oameni şi chiar în barba unui preot fără a produce arsuri. Apoi, după 30-40 de secunde de la acest parcurs s-a transformat în flacără aprinzând materialul pregătit pe sfântul mormânt şi o parte din lumânările celor care aşteptau. Nu toate lumânările se aprind, ci numai o parte din ele. Apoi lumina este luată şi de ceilalţi oameni. Ambasadorii credinţei iau lumină şi pleacă spre aeroport pentru a o transporta în ţările de unde au venit. Transportul de face cu o serie de curse normale programate la orele potrivite pentru a asigura coerenţa demersurilor de plecare.

În Duminica Învierii creştinii se îmbracă cu haine noi, marcând un nou început pentru primenirea trupului şi sufletului. Ei se întrunesc în familie şi primesc pasca, ouă roşii şi alte alimente cu semnificaţie.

Aşadar, lumina este un simbol al înălţării sufletului deasupra lucrurilor mărunte, este un simbol al creşterii spirituale a omului. Când noi trecem de viziunile limitate şi încercăm să vedem mai mult şi mai sus, atunci şi viaţa este mai frumoasă, mai normală şi este extrem de valoroasă, e valoarea supremă. A fi cantonat în puncte de vedere limitate, înguste, a te orienta pe scopuri mici pe termen scurt însamnă a nu lăsa lumina să pătrundă în minte şi în suflet. Fără înţelegerea mai atentă, mai profundă a lucrurilor, oamenii rămân în întuneric şi riscă să fie victime ale neadevărului şi răului.

Lumina sfântă vine de la Dumnezeu, dar lumina în ştiinţă de unde vine? Ea vine de la înţelepţi. Dacă nu ai înţelepţi atunci să îi cumperi, spune o cugetare. De ce să îi “cumperi”? Pentru că fără înţelepciune omul, familia, poporul cade pradă forţelor oculte care îl pot domina şi duce la pierzanie. Rezultă că avem nevoie de oameni care să aducă lumină în mintea celorlalţi în viaţa socială, avem nevoie de sănătatea trupească pentru a gândi bine şi a merge înainte cu paşi drepţi. Pentru aceasta e nevoie de un sistem de învăţământ mai atent gestionat, de un sistem sanitar «sănătos».

Care este starea actuală a învăţământului în România după 20 de ani de la schimbarea cea mare. Legile se modifică mereu, criteriile de promovare, criteriile de pensionare etc. Este instabilitate. Efectele sunt clare: în învăţământ nu mai există sau nu mai intră cei care ar trebui să aducă lumină în mintea tinerilor români. Sunt deja prea puţini aceia care mai reuşeşc să transmită ceva consistent, sunt prea puţine valorile autentice. Noile generaţii nu au repere pre multe.

În sănătate, care este situaţia? Avem un popor foarte bolnav. Patologiile grave sunt tot mai frecvente. La neurochirurgie creşte numărul copiilor (până în 3 ani!) cu tumori cerebrale gigant. În general şi peste tot în ţară, pacienţii sunt debusolaţi. Nu mai au spitale. Medicii nu mai au unde să lucreze (posturi blocate!), pleacă în străinătate. Cei rămaşi în ţară nu au cu ce să îşi îndeplinească datoria. Pacienţii se revoltă pentru că vor mai mult, vor să fie trataţi corect pentru că plătesc asigurările (dar şi personalul medico-sanitar plăteşte asigurările!). Starea de fapt pare cufundată parţial în întuneric. Dar există undeva o speranţă de lumină. Medicii duc lumină în viaţa pacienţilor, în viaţa familiilor acestora. Le tratează bolile, le redau viaţa, le curăţă trupul de afecţiuni, le redau lumina pe faţă şi în suflet. Ei înşişi au nevoie de un tratament adecvat. Încă mai există o şansă, o speranţă!

Critica este o uneală extrem de folositoare a raţiunii pure. Însă, noi nu vom protesta cu această ocazie, ci poate cu alta. Vom ţine cont de ceea ce Confucius (n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) spunea: “decât să protestezi împotriva întunericului, mai bine aprinde o lumină!”. Deci, care e perspectiva? Să urmărim exemplul marilor înţelepţi ai Greciei Antice.

Socrate (469-399 i.e.n.), părintele filosofiei europene occidentale, a pus accentul filosofiei pe ființa umană, a dezbătut conceptul de adevăr, care echivalează cu ideea de lumină, iluminare. Deviza lui Socrate era “Știu că nu știu nimic”. El recomanda elevilor săi îndemnul “Cunoaște-te pe tine însuți” (ceea ce semnifica orientarea omului către cunoaştere, către iluminare, aşa încât să fie conştient de locul său în lume și în natură, să nu uite că este muritor).

Socrate spunea că educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa. Vă rog să cugetaţi la semnificaţia acestor vorbe înţelepte!

Platon (cca 427-347 i.e.n.) a creat “Academia” (Ακαδημεια) în anul 387 î.Chr., numită așa după numele erolui legendar Akademos. Timp de 20 de ani, Platon şi-a ţinut lecțiile la această Academie, promovând idei revoluţionare, care au deschis mintea tinerilor participanţi. El a lăsat în urmă nu numai o academie, nu numai un sistem de gândire, ci mai mult, a lăsat în urmă o şcoală, o pleiadă de înţelepţi care au dus mai departe contribuţiile lui, ideile valoroase, nu le-au lăsat să moară, să dispară, ci le-a păsat de acele valori.

Platon a spus: “Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr”. Din cele stipulate rezultă că vom învinge când vom lăsa ceva în urmă, şcoli, cunoaştere, oameni valoroşi, când vom ţine cont de vorba celor care ştiu ce trebuie făcut şi nu vom mai sta gură cască să ne spună alţii ce avem de făcut sau să facem ce vor ei.

Aristotel (n. 384 î.Hr. – d. 7 martie 322 î.Hr.) a frecventat Academia lui Platon.

Aristotel afirma că “Cea mai mică deviatie de la adevăr este multiplicată unterior de mii de ori”. Rezultă că ne putem dezvolta propria viziune, putem crea în mintea nostră lumină, numai să vrem, putem să împrăştiem această cunoaştere, această lumină şi celorlalţi. Nu putem lăsa neadevărul să ne biruie, să ne prefacă în nimic, să de plaseze în întuneric.

Adevărul este că poporul român, ca popor creştin s-a impus cu demnitate în istorie, a luptat pentru creştinism, a îndepărtat pe antihrisul care a vrut să-l ducă la pierzanie. Nu mă tem de Dumnezeu, ci de absenţa lui, cugeta O. Paler (1926-2007).

Aşadar, români: nu l-am pierdut pe Dumnezeu, înseamnă că nu ne-am pierdut pe noi înşine! Veniţi de luaţi Lumină!

Autor:
Prof. Dr. Msc. A.V. Ciurea

Publicat in:
Viata Medicala, 13.04.2011

No name, no face, no number

Medicina este una dintre activităţile cele mai complexe din orice societate, este o activitate de vârf. Medicii au o dublă responsabilitate, atât medicală, în relaţia cu beneficiarii serviciilor, cât şi managerială, în relaţia cu personalul, cu organizaţia ca întreg. Modelele acţionale ale medicilor nu vor putea fi niciodată separate de procesele de management.

Ca răspuns la nevoia de modernizare a sistemului de sănătate, de prin anul 2004 în România a apărut un curent reformist care a lansat ideea de principiu că trebuie dezvoltat managementul în sistemul sănătăţii. Acest lucru a meritat și va merita mereu o apreciere deosebită. Important este cum s-a făcut, cum se face și cum se va face această dezvoltare a managementului.

Ne amintim că s-a declanșat o adevărată modă devenită apoi urgie a managementului, un tsunami de cerințe, de zvonuri, de prelegeri cu teme de management. Prima tendință clară a fost obligativitatea ca medicii și alte categorii de personal cu funcții de conducere să se pregătească în management, ca să devină manageri mult mai buni. S-au pus la punct forme de pregătire în management, unele mai consistente, altele doar dădătoare de diplome. În orice caz, medicii s-au prezentat la datorie și au urmat cursuri și tot felul de prelegeri, cu examene mai abstracte sau mai pragmatice. Faptul că medicilor li s-a cerut să capete pregătire de specialitate în management a avut mai multe implicaţii. În primul rând, s-a înţeles că toţi cei care au responsabilităţi manageriale trebuie să îşi completeze dezvoltarea profesională în funcţiile de conducere, lucru apreciabil, însă care necesita mai multe clarificări. În al doilea rând, intervenea problema: până unde poate merge această pregătire în materie de management? Sunt sarcini de management pe care medicii nu le cunosc și trebuie să le deprindă? Medicii vor deveni administratori, având noi sarcini? În al treilea rând, faptul că se cerea medicilor să devină manageri exprima o anumită încredere în ei, fiind recunoscuți ca persoane capabile să își asume multiple responsabilităţi (însă și după cursurile de pregătire medicii au condus la fel de bine clinicile), pe de altă parte, a apărut riscul dezrădăcinării medicilor din profesie, ei trebuind să devină manageri-medici sau medici-manageri. În lume o formare managerială nu se face prin 2-3 cursuri, doar în cadrul unor forme consacrate de pregătire precum centrele de training managerial și MBA-urile. După cursuri se fac evaluări ale capacităților dobândite conform cu grilele de obiective ale programelor. Reformiștii cu siguranță că nu s-au grăbit să evalueze contribuția școlilor de manageriat în creșterea abilităților de conducere a participanților. Dovada: s-a renunțat la această practică și au apărut alte idei. Totuși, între timp mulți medici au luat în serios curentul de dezvoltare a managementului, chiar mulți au agreat această viziune, așa încât au început să citească mai mult pe tema respectivă și chiar să publice studii și cărți de specialitate. Au apărut valoroase lucrări în acest domeniu. Deci contribuțiile medicilor nu au întârziat să apară.

Așadar, după primul val de “revigorare managerială”, după ce medicii și alte persoane cu funcții de conducere s-au pregătit și s-au conformat, a apărut a doua tendință care spunea că funcțiile de conducere din unitățile medico-sanitare ar fi bine să fie exercitate de oameni care nu se implică paralel și în activitatea clinică, doar se ocupă strict de bunul management al lucrurilor. Se afima atunci că este imposibil ca un om normal să facă atâtea activități: să fie și director de spital și șef de clinică și profesor universitar. Noi credem că se poate să fii toate la un loc și să le faci bine sau excelent. De la filosofia că trebuie ca în posturile de conducere să fie oameni destinați strict activităților respective s-a trecut la a treia tendință și etapă de lucru: introducerea în funcțiile de conducere a unor oameni care să facă numai management nu și clinică. Astfel s-a propus ideea că cine vrea să rămână șef să renunțe ori la clinică ori la directorat, adică ori ești director medical, ori ești șef de clinică, ori ești medic, ori ești manager. Și totuși, medicii se pregatisera ca să fie mai buni manageri sau manageri cu diplome care le recunoșteau noile abilități, de parcă ei nu știau cum să conducă clinicile și unitățile. În momentul următor li se cerea să renunțe la această pregătire și să aleagă. Etapa următoare a fost incendiară!

No brain
Punctul culminant al tensunilor din sistem a fost reprezentat de seria revocărilor şi demisiilor în urma unei decizii venite de la Ministerul Sănătăţii (MS) in 2005. Astfel, s-a recurs la revocarea a 24 de consilii administrative şi demiterea a 15 comitete directoare (Pîrău, 2005, b). Decizia a produs şoc şi confuzie (Mihailide, 2005, a). Desigur, că opiniile au fost controversate. Comentariile au mers de la considerarea măsurilor ca fiind necesitate absolută ce trebuie să implice acţiuni dure, “o ghilotiare revoluţionară a feudalilor din sistem”, la criticarea acestora în emisiuni de televiziune pe temeiul riscului unor efecte dramatice prin afectarea actului medical (Mihailide, 2005, a); asimilarea deciziei cu plata unor poliţe şi atacuri la persoană (Pîrău, 2005, c).

No name
După expresia unor autori, noua listă a directorilor de spitale a fost o surpriză: toate persoanele propuse erau medici şi nu manageri (Mihailide, 2005, b). Criticile au fost dure, constatându-se că mulţi dintre cei propuşi au mai fost în posturi de conducere în sistem sub diferite guvernări şi “n-au făcut prin competenţă gaură-n cer” (Mihailide, 2005, b), Studiul CV-urilor a arătat că există mari dubii privind predicţia performanţelor noilor aleşi, constatându-se lipsa de experienţă în clinică: unii n-au lucrat niciodată într-un spital, iar alţii au avut altă specialitate (dentist), unul dintre consiliile noi conţinea şase persoane demise ale vechiului consiliu (ibidem.). S-a reproşat că unele schimbări din funcţie nu sunt justificate, iar procedurile s-au caracterizat printr-o “regretabilă lipsă de maniere” (ibidem.). În multe unității noii veniți interimar au instituit inchiziții preluând biroul unor oameni respectați, medici sau profesori, dând afară din locații vechea echipă menagerială, interzicând accesul în amfiteatre și lansând mesajul că oricare salariat care a fost nemulțumit să vină direct la noul director să pârască. Au fost situații în care vechea echipă de conducere a fost târâtă prin procese și acuzată de fapte grave. Toate aceste echipe date în judecată au câștigat procesele, însă costul moral a fost de neuitat! Au fost călcate în picioare realizări ale vechii conduceri, de exemplu în unele spitale au fost organizate noi oportunități de tratament, locațiile fiind amenajate pentru servicii de înaltă performanță, care apoi au fost devalizate prin schimbarea destinației și acceptarea accesului public. Grave probleme etice și încălcări flagrante ale Codului Muncii au fost comise în perioada aceea de tranziție de către echipele nou instalate. Acel interimat a arătat ce înseamnă nonmanagementul sau antimanagementul!
În presa medicală s-a mai spus ca prin toate acele “combinaţii şi permutări” decidenţii au încercat să evite acuzaţia unei lovituri politice (ibidem.). Concluziile unor autori au fost deschis exprimate: “dacă toate mult-trâmbiţatele măsuri reformiste se vor reduce la aceste ghilotinări, reforma sanitară va fi un fiasco” (ibidem.).

No face
Despre schimbări s-a tot spus în “programele de reforme”, însă de rezultate cam nimic. S-a subliniat obsedant în ultimii ani că reforma vrea să eficientizeze. Termenul de eficiență a devenit un panaceu. Eficientizarea a devenit paradigma absolută a managementului sistemului. Pe de o parte se vorbea de revoluția eficienței și pe de altă parte asistam cu toții, împreună cu populația la spectacole absurde ale ineficienței: la degradarea unităților medicale datorită lisurilor, bani aruncați în stânga și în dreapta pe medicamente sau vaccinuri inutile, pe tot felul de materiale și aparaturi inutile, în timp de bolnavii cu diabet mureau la cozi sau nu avea insulina, iar pacienții din spitale veneau cu perfuziile de la farmaciile de visavi.

Ne interesează acum care sunt rezultatele reformei schimbării directoratului cu manageriatul, a schimbării directorilor medici cu manageri. Ne aflăm la încheierea unui cliclu de peste 5 ani și dorim a înțelege avantajele reale ale reformei posturilor de conducere din unitățile medico-sanitare. Nu e nevoie să insistăm pentru că este ușor de dedus. Realitatea e deja cunoscută de actorii sănătății. Oricine poate face un raționament simplu că un șef nu are impact și nici rezultate dacă vine din afară într-o instituție și e pus să conducă, deși nu cunoaște instituția, nu s-a impus în plan profesionat, nu știe mersul lucrurilor și oamenii. Mai mult, un nou șef venit din afară dacă nu a demonstrat deja ce poate, atunci cu siguranță că nu are cum să fie mai bun ca prin minune. În multe sisteme de management conducerea vine din rândul celor din instituție, urcă de jos până parcurge toate treptele așa încât să știe bine toate problemele de la toate nivelurile. Este lege în managementul conducerii că liderul trebuie să fie o autoritate profesională, o persoană care este respectată și recunoscută, o personalitate puternică care crează noi perspective și dezvoltă sistemul, nu doar îl întreține în starea în care a fost. O conducere venită din afară, fără tradiție și experiență se închide în turnul de fildeș și scoate capul rar, încearcă să se impună prin mijloace austere, crează diviziunea colectivului în “noi și ei” încercând să recruteze câțiva simpatizanți dezadaptați din vechiul sistem, care vor să se ajungă. Colectivele de muncă se divid pe specialități, încep polițele și aerele de șefie pentru ca în final toată lumea să uite de rezultate. Lipsa unui factor care să unifice starea de spirit conduce la creșterea individualismului, închiderea în sine a departamentelor, scăderea cooperării și respectului reciproc. Așa s-a întâmplat în multe unități în care s-a adus noul val.

Pe de altă parte, unii manageri de spital nou instalați au încercat să aibe o prestație bună, să întrețină relații de respect cu liderii locali și au cooptat în echipa managerială membrii vechii echipe, recunoscând că fără ei nu se poate face adevăratul management.

În multe locuri managerii de nouă generație au avut performanțe mai slabe asupra unității, neputând controla cheltuielile, organizarea, igiena, managementul resurselor umane, viața academică, serviciile de pază și protecție, spitalele devenind gări în care oricine vrea intră și iese. Au fost și manageri cu bun simț care au înțeles că nu e de glumă cu conducerea spitalelor și au menținut legătura cu medicii șefi de clinică, dar nici ei nu au putut avea impactul clinic așa cum numai un medic poate avea când este prezent lângă oameni, când avizează medicația, când face controlul igienei, când spune oamenilor ce trebuie făcut în planul serviciilor.

Sesizând eșecul reformei manageriale s-a creat o nouă tendință: managerierea de către firme de consultanță. Mulți autori de articole din presa de actualitate medicală sau vorbitori la evenimentele dedicate managementului sănătății au lasat o idee inedită: aducerea la scaunul conducerii unităților a unor secialiști din afara țării. De fapt se stipula ideea ca unitățile românești de sănătazte să fie manageriate de niște firme specializate (exact de asta aveam noi bani).

No number
În ultimii doi ani s-a reformat iarăși sistemul de sănătate, fiind la modă reorganizarea spitalelor, care a luat forma desființării sau comasării. S-a afirmat că economia rezultată din comasarea şi reprofilarea celor 182 de spitale este de 20 de milioane de lei şi provine mai ales din desfiinţarea a numeroase funcţii de conducere. Justificarea: apar bani din desfiinţarea funcţiilor de manageri. S-ar fi desfiinţat circa 330 de funcţii de manager, director medical, director financiar contabil, la care s-ar fi adăugat 230 de funcţii de conducere de la unităţile reprofilate. Iată un paradox, după ce în anul 2005 a avut loc revoluţia managerială din sănătatea românească, după ce s-au lansat posturile de “manager de spital” pentru care s-a dorit recunoaşterea ca titulatură profesională, asistăm la o economie bazată pe măturarea managerilor. O reformă la reformă, o modificare a schimbării!

No comment
Dragi decidenți, dragi medici, trebuie să înțelegem că unitățile de sănătate funcționează bine dacă se face management cum trebuie – de cei care pot face asta. Așa cum nici medicamentele nu se iau după ureche, nici managementul nu se face după ureche. Vorbim de medicină bazată pe dovezi și trebuie să vorbim de management bazat pe dovezi! Dacă vreți ca treaba să meargă bine acceptați faptul că în unitățile de sănătate cei mai buni manageri sunt și vor fi medicii consacrați, cei care și-au câștigat un prestigiu, care cunosc realitățile interne, care pot înțelege toate detaliile vieții clinice, a vieții pacienților și personalului, ei pot face raționamente privind consumul de medicamente și evoluției serviciilor. În lume autoritatea conducerii este rațional împărțită: există un economist feroce care permanent este atent ca ghidurile de consum să fie respectate întocmai. Dacă un medic ia o decizie care nu corespunde cu ghidul de alocare a medicației, atunci plătește din buzunarul personal. În rest viața clinică instituțională este condusă de un profesor reputat care ia decizii privind managementul, administrarea, activitatea, are cuvând decisiv în procesele medicale, cele de achiziție și de personal. Cât timp ne mai trebuie să începem să facem management de bună calitate în acest sistem, în unitățile sănătății?

Publicat in:
Viata Medicala
Nr. 10, 9 martie 2012

Prof. Dr. MSc A.V. Ciurea
Clinica I Neurochirurgie
Spital Clinic de Urgenta “Bagdasar Arseni”

Omagiu Academician Profesor Doctor Constantin N. Arseni (1912-1994)

– Omagiu la centenar –

1. Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Centrul de Excelenta in Neurochirurgie Bucuresti; Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni Bucuresti.
2. Spitalul Clinic Euromedica – Baia Mare

Suflet mare de moldovean, asemeni marilor chirurgi ai tarii, cel care avea sa devina unul dintre fondatorii Scolii Romanesti de Neurochirurgie, profesorul Constantin Arseni, s-a născut în judeţul Suceava, in comuna Dolhasca într-o familie extrem de modestă, la 3 februarie 1912.

Pleaca la Cluj in anul 1929, unde absolvă Facultatea de Medicina 6 ani mai tarziu, in 1935 şi îşi susţine teza de doctorat la 30 iunie 1936 cu subiectul “Neurotomia juxta-protuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente a trigemenului”. Fiind o premieră în România, întrucât până la acea dată nu se mai abordaseră teze cu titluri neurochirurgicale, subiectul starneste atentia marilor profesori care ii acorda calificativul maxim.

Dedicandu-si viata medicinei, tanarul Arseni promoveaza repede si intra in invatamantul medical ca asistent universitar la catedra de Anatomie Patologică condusă de profesorul I.T. Niculescu intre anii 1937-1944. Urmarind o cariera in sala de operatie lucrează trei ani la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti unde-si ascute talentul de chirurg, după care va lucra împreună cu Prof. Dr. D. Bagdasar ajutand la ridicarea temeliilor Neurochirurgiei Romanesti.
La numai 34 de ani, tânărul medic C. Arseni ocupa uluitoarea pozitie de sef al Serviciului de neurochirurgie de la Spitalul Central de Boli Mintale, Nervoase si Endocrinologice, ducand mai departe mostenirea profesorului D. Bagdasar.
Este numit conferenţiar în anul 1952 şi Profesor Universitar de neurochirurgie în anul 1963. În anul 1964 Clinica condusă de Profesorul Arseni însuma 220 de paturi. La acea vreme era cel mai bine dotat si cel mai mare serviciu cu acest profil din ţară.

Un adevarat pilastru al Medicinei Romanesti, Profesorul Arseni depune o munca titanica si in anul 1975 se deschide cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din Europa, cu o dotare de 550 de paturi. Aceasta constituie o încununare si o confirmare a valorii neurochirurgiei în cadrul specialităţilor medicale din Romania.

Intelegand nevoia pentru abordul interdisciplinar al pacientilor, Profesorul Arseni reuneste sub acoperisul aceleiasi clinici toate specialitatile neurochirurgicale: traumatologie cranio-cerebrala, traumatologie spinala, chirurgia proceselor expansive intracraniene, neurochirurgie vasculara, chirurgia tumorilor si bolilor degenerative spinale, neurochirurgie pediatrica, neurochirurgie functionala, neurorecuperare si desigur neuroterapie intensiva. In acelasi timp se dezvolta si serviciul de neuro-morfo-patologie. Astfel s-a nascut ceea ce astazi se numeste spitalul „Bagdasar-Arseni”. Cel mai performant si mai modern centru neurochirurgical din Romania.

Un element important in activitatea sa l-au constituit preocuparile reale pentru cercetarea clinica si fundamentala, creand in cadrul institutului de neurologie, neuropsihiatrie si neurochirurgie un departament special pentru cercetare, pe care l-a dotat la standardele vremii.

Nu numai cercetarea a avut de castigat cat si metodele de investigatie si tratament; in dezvoltarea clinicii de Neurochirurgie Bucureşti un beneficiu imens a reprezentat dotarea cu un tomograf computerizat (1982). Acest lucru a ridicat imediat valoarea diagnostică şi posibilităţile de urmărire în patologia neurochirurgicală. Sub conducerea atenta si stricta a prof. C. Arseni activitatea stiinţifică şi publicistică a cunoscut o dezvoltare de maxima amploare, astfel rezultand 54 de volume in neurochirurgie, neurologie, neurorecuperare si terapie intensiva.

Dintre numeroasele publicaţii amintim :

C.Arseni, I. Oprescu – Traumatologia cranio-cerebrală (1972)
C.Arseni si L. Popovici – Semiologia neurologică
C.Arseni si M. Carp – Anatomia patologică a tumorilor sistemului nervos(1978)
C.Arseni ”Tratat de neurologie” apărut în 5 volume în perioada 1979-1982
C.Arseni, A.V. Ciurea – „Parazitozele Sistemului Nervos Central” 1981

 

 

 

 

 

Chirurg dedicat, si-a practicat meseria cerand de la cei din jurul atat cat oferea si el – maximul. S-a dedicat pacientului publicand lucrări exceptionale în domeniul neurochirurgiei pediatrice, pe care le putem considera studii de referinţă :

• ”Probleme de diagnostic neurochirurgical în patologia infantilă” (1978)
• ”Patologia neurochirurgicală infantilă” (1980)

Studiile sale au rămas clasice în domeniul neurochirurgiei in special in parazitozele Sistemului Nervos Central (lucrarile sale fiind in acest domeniu citate inclusiv in anul 2012), abcese cerebrale, traumatologie cranio-cerebrala (clasificarea comelor dupa scala Arseni-Oprescu), clasificari originale in craniostenoze, abordul tumorilor de nuclei bazali, patologia durerii, semiologie neurochirurgicala, atlas de electro-encefalografie etc.

Profesorul Constantin Arseni a fost un creator de şcoală si un dascal in adevaratul sens al cuvantului. Desi criticat pentru extremismul sau didactic si pretentiile pe care le ridica de la aspirantii titulaturii de „neurochirurg”, Profesorul Arseni preda neurochirurgia „the hard way” (n.a. – la modul exhaustiv si elitist) majoritatea şefilor de secţie din ţară pe specialitatea neurochirurgie sunt foşti elevi ai lui.
In semn de recunostinta pentru contributiile aduse sanatatii poporului roman, C. Arseni a fost ales membru al Academiei Romane în anul 1980, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe în anul 1982. A ridicat neurochirurgia românească la o ţinută deosebită la nivel internaţional si a lasat in urma o mostenire greu de egalat pentru cei care i-au urmat.

Fara indoiala ca numele marelui Profesor Constantin N. Arseni va fi asociat cu lupta pentru perfectiune si cu dragostea absoluta a medicului pentru pacient si pentru semeni.

 

 

Publicat in: Viata Medicala
Nr.6, 10 februarie 2012

Autori:
Prof. Alexandru Vlad Ciurea MD. PhD MSc.
Claudiu Savu MD. PhD.

Medicina cu pistolul la tâmplă („Sindromul Katyn”)

În practica medicală a apărut o nouă entitate patologică, care s-a impus prin condiţiile în care se desfăşoară activităţile din unităţile spitaliceşti – sindromul Katyn.

În medicină (şi în special în domeniul chirurgical) suntem, tot mai mult, obligaţi să lucrăm (evaluăm, tratăm, operăm) sub presiune, cu familia la uşa salonului, cabinetului (sau blocului operator, ori chiar la intrarea din incinta blocului operator). De multe ori holurile spitalelor, clinicii sunt blocate de familii sau apropiaţi ai pacienţilor, care întreabă din mers personalul medico-sanitar, cer amănunte despre pacient, iar la vizită aceştia stau proptiţi de tocul uşii salonului aşteptând noutăţi. Serviciile de pază sunt depăşite şi de aici până la a lucra sub presiune crescândă e doar un pas.

Personalul medical a ajuns să îşi desfăşoare activitatea în prezenţa aparţinătorilor – la vizite, contravizite, când se iau decizii medicale – luarea unei decizii terapeutice este ascultată şi de cei de faţă, „auditoriul”, care comentează, compară, filmează, fotografiază cu telefonul mobil, opinează asistând la un fel de „medicină spectacol”. Ni se reproşează continuu că la vizită scoatem aparţinătorii din secţie! Pacienţii şi aparţinătorii nu mai înţeleg faptul că amănuntele medicale sunt confidenţiale şi trebuie comunicare strict „per caz”. A lăsa pe alţii să audă ceea ce vorbesc medicii despre un caz la vizită este un gen de malpraxis (MP) datorită informaţiilor parţiale primite. La alt gen de „nonmedicină” derivă din solicitarea pacientului sau familiei sale de a-şi procura materiale şi preparete necesare tratamentului, pentru că unitatea nu le are din lipsa mijloacelor financiare, materiale. Este un fel de medicină (chirurgie) „de război”, în care medicul are „pistolul la tâmplă” şi i se cere să lucreze şi opereze în condiţii improprii, fără toate facilităţile necesare şi continuu sub presiune.

Considerăm că această stare de a face medicină nu poate continua! Practicile ofensive care apar din toate direcţiile (mai ales mediatică) ne creează sentimentul că realizăm acte chirurgicale cu „pistolul la tâmplă”. Această manieră de lucru nu poate conduce la progresul medical, corpul medical nu îşi va mai putea exercita activitatea la nivelul capacităţilor şi întregii palete de cunoştinţe pe care le posedă! Asemenea situaţii care se accentuază pe plan naţional nu există în lumea civilizată!

Deşi condiţiile de activitate au devenit tot mai constrictive, un puternic curent de opinie negativă la adresa corpului medical a escaladat în ultimii ani, conducând la prejudicierea prestigiului medical. Efectele sunt multimple, între care notăm:

– înlocuirea încrederii cu neîncrederea pacienţilor şi aparţinătorilor în personalul medical (oamenii sunt mult mai înclinaţi să asculte şi să creadă poveştile despre erori medicale, decât pe cele despre reuşite medicale reale),

– înlocuirea respectului cu atitudinea ofensivă (înainte pacientul era respectuos, acum a devenit incisiv, agresiv intră peste tine în cabinet, la vizită stă lipit de uşa salonului ca să asculte ceea ce se discută),

– înlocuirea atitudinii de aprobare a tratamentului cu cea de analiză şi comentare a acestuia (pacientul îşi exprimă opinia, pentru că el a citit ceva despre boală), înlocuirea imaginii sociale a corpului medical (din statutul de „salvator” la statutul de „potenţial rău-făcător”),

– înlocuirea deciziei de a se trata în ţară cu cea de a se trata în străinătate (mulţi solicită aprobări pentru a fi operaţi în Europa, alţii sunt dispuşi să plătească servicii costisitoare în alte ţări şi indiferent dacă rezultatul este acelaşi ca în România ei consideră că intervenţia a fost mult mai valoroasă şi a meritat banii sau „încercarea”) ş.a.m.d.

Dacă un pacient decedează atitudinile diferă: în România este deces/omor prin culpă medicală, deci este incriminat medicul, care „nu şi-a făcut datoria”, în străinătate este „lipsă de şansă”, deci este incriminat destinul, iar „medicul curant şi-a făcut datoria pe deplin”.

Iată un caz (internat în Clinica 1 Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar-Arseni) ce relevă o atitudine ofensivă a familiei pacientului: sugar (6 zile), cu hematom subdural acut, fără cauză traumatică decelabilă, bombarea fontanelei anterioare, sindrom convulsiv, cu degradare neurologică, necesitând intervenţie de evacuare rapidă a hematomului (vezi foto).

Fig. 1.
a) Hematom subdural (emisfer stâng, preoperator),
b) CT aspect postoperator (la 4 luni).

După operaţie cazul a evoluat favorabil rămânând în atenţia Institutului Hematologic pentru o posibilă tulburare de coagulare (mama era în tratament cu Aspenter). Întregul act medical şi intervenţia s-au desfăşurat sub presiunea exagerată a familiei, ca şi cum tulburarea de coagulare a copilului apăruse din vina medicilor. Deşi s-a lucrat cu „pistolul la tâmplă” personalul medico-sanitar s-a implicat cu profesionalism. Cazul a fost preluat de clinica de pediatrie de la Spitalul „Marie S. Curie”. Evoluţia ulterioară a fost favorabilă.

Pentru a evita apariţia presiunilor exercitate asupra profesioniştilor sănătăţii şi, de asemenea, pentru a evita riscul acuzelor de MP, enumerăm 10 modalităţi acţionale:

1. actualizarea şi relansarea cu fermitate a regulamentului de ordine interioară a unităţii medicale;

2. realizarea unui consimţământ informat, aşa încât percepţia bolii şi a efortului medical să fie realistă din partea pacientului şi familiei sale;

3. informarea directă, confidenţială, per caz;

4. ascultarea pacientului şi informarea lui intensivă, aşa încât acesta să nu fie victima „folclorului medical” (pacientul asultă opiniile din salon, de pe culoarele clinicii şi îşi modiciă aprecierea de la un moment la altul în funcţie de factori aleatori, cu impact în consolidarea unei atitudini constructive;

5. informarea pacientului şi/sau familiei după intervenţie (el are nevoie să ştie ce va urma, ce aşteptări să aibă, cui să se adreseze pentru alte servicii de suport, dacă sunt necesare; simpla externare şi expresia „v-am tratat,… intervenţia a reuşit… puteţi pleca liniştit” nu sunt suficiente pentru ca pacientul să obţină starea cea mai bună posibilă pentru condiţia sa de sănătate şi aprecierea cea mai favorabilă pentru medicul care a intervenit).

6. asumarea responsabilităţii, construirea unei viziuni sinergice a echipei medicale cu îndrumarea directă a şefului de secţie/ clinică şi dispariţia fenomenului de vid de responsabilitate, care este exteriorizat prin atitudini de genul: „nu ştiu”, „nu am văzut cazul”, „nu am fost informat”, „nu era treaba mea…”;

7. promovarea consulturilor interdisciplinare şi eradicarea practicilor de evaluare clinică din perspective înguste, unilaterale sau superficiale (de multe ori aceste consulturi sunt realizate de mai mulţi medici rezidenţi, …deci fără responsabilitate în specialitate!);

8. managementul imaginii: prezentarea unor cazuri pe internet, pentru ca pacienţii să aibă repere comparative cu validitate ştiinţifică, nu din surse neavizate;

9. atitudinea promptă a Colegiului Medicilor în situaţiile de incriminări sau de acuze medicale;

10. susţinerea unei abordări mediatice corecte, cu respectarea unor principii etice: responsabilii din mass-media să consulte opiniile avizate şi să nu lanseze pe piaţă analize diletanţe sau cu o evidentă tendinţă rău-voitoare la adresa tagmei medicale.

La aceastea se pot adăuga şi măsuri de fond precum: un bun management al finanţelor sistemului de sănătate (cheltuieli pe preparate, materiale, aparatură în mod real necesare, distribuţia finanţelor, service/mentenanţă pentru aparatura de înaltă performanţă, etc.), comunicarea mai amplă între unităţi, apariţia unor facilităţi/servicii adiacente (mai ales în terapie intensivă, în plus pot fi luate în considerare alte tipuri de consulturi şi intervenţii de reabilitare), facilitatea transportului cazurilor între centre, etc.

Aplicarea unor măsuri se impune prioritar, altfel în România se ajunge la desfăşurarea actului medical sub presiune, „Sindromul Katyin” devine tot mai frecvent, ceea ce are consecinţe nefavorabile atât pentru corpul medical, cât şi pentru pacienţi. Corpul medical nu poate lucra sub presiune, fără facilităţile obligatorii 24 din 24 de ore. Pacientul va suferi în mod semnificativ datorită unui alt sindrom al activităţii medicale – „sindromul de noncombat” – adică personalul sănătăţii se va implica la minimum necesar, cu angajament redus, va munci strict la cerere (ca un funcţionar public), încercând a rezista presiunilor, fără a viza atingerea unui nivel de performanţă profesională… În final vom asista tot mai mult la situaţiile în care cel mai bun tratament recomandat va fi: avionul spre Viena…!!!

Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni
Clinica 1 Neurochirurgie

Publicat in:
Viata medicala
Nr. 8, anul XXIII, 25 februarie 2011

Reputatul Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea trage un semnal de alarmă: Au „explodat” tumorile canceroase cerebrale la copii

În ultimii ani, s-a înregistrat – atât pe plan mondial, cât şi în România – o creştere impresionantă a tumorilor canceroase cerebrale şi intracraniene. Prof. univ. dr. Alexandru Vladimir Ciurea, secţia I Neurochirurgie al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar -Arseni”, a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru ziarul „Naţional”, despre maladia la copii, oferind totodată sfaturi preţioase tinerelor mame.

Numărul cazurilor de tumori a crescut de peste cinci ori în ultimii 10 ani. Specific României este că acestea sunt extrem de agresive, iar o „explozie” a lor s-a întregistrat în special la copiii cu vârste până în 16 ani. „Izbucnirea tumorilor maligne a apărut pentru că s-a modificat extraordinar structura mediului în care trăim. Numărul de e-uri din mâncare a crescut foarte mult, iar starea de stres a părinților se transmite la copil”, a explicat Prof. Ciurea, pentru „Naţional”. De asemenea, domnia sa a menţionat că la bebeluşi apar şi tumori de natură embrionară, prin modificările genetice care se produc în celulă și afectează țesutul tânăr, adică țesutul nervos. Acestea au o denumire specială PNET (primitive neuro ectodermal tumors), apar odată cu nașterea şi se dezvoltă exploziv, cuprinzând jumătate din creier.

„Semnele” apariţiei tumorilor cerebrale şi intracraniene

Cele mai grave tumori, și care au o evoluţie explozivă, s-au înregistrat la copiii între 0 și 3 ani. Prof. Ciurea subliniază faptul că tumorile sunt mari, diagnosticul se pune târziu, iar afectarea cerebrală este majoră. Semnalele de alarmă pentru părinţi sunt iritabilitatea micuţului, somnolență, convulsii, modificarea privirii, bombarea frontanelei şi vărsături. Vârsta de peste 3 ani aduce fenomene şi mai complicate: crize de epilepsie, o parte a corpului este mai slabă, modificarea intelectuală a pacientului. Copilul şcolar va avea aceeaşi evoluţie ca un adult, respectiv o parte a corpului va fi în mod clar mai slabă, şi creşterea crizelor de epilepsie, datorate iritaţiei pe care o produce tumora cerebrală în interiorul creierului.

Sfaturi preţioase pentru mămici

Prof. Ciurea îi sfătuieşte pe viitorii părinţi ca, înainte de a porni o sarcină, să facă un „sfat genetic”. Cu ajutorul acestei analize genetice se va elimina orice suspiciune a unei modificări la nivel cromozomial, care poate imprima o boală asupra țesutului nervos al viitorului bebeluș. O viitoare mămică trebuie să ducă o viață cât mai cumpătată și cât mai puțin expusă la noxele toxice. Acestea trebuie să elimine statul seara prea târziu, fumatul, băuturile alcoolice, telefonia mobilă, suprasolicitarea fizică, supraexpunerea la razele solare.

Bebelus de sase zile, operat pe creier

INTERVENTIE. A scapat de chistul care ii ameninta viata, dar in orice moment il poate ucide o hemoragie

A venit pe lume cu un hematom pe creier care îi putea curma viaţa în orice moment. Liam Crainea a văzut lumina zilei pe 3 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, iar pe 9 septembrie a fost operat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Intervenţia chirurgicală a reuşit, dar viaţa micuţului atârnă în continuare de un fir de aţă, pentru că medicii au descoperit că suferă de hemofilie.

Liam este un copil dorit. Părinţii lui, Alina şi Dan, l-au aşteptat cu bucurie, dar când puiul lor avea doar trei zile au apărut problemele. Au apărut convulsii şi mişcări anormale ale braţului şi piciorului stângi. Părinţii l-au dus la spital în Râmnicu Vâlcea, unde, la tomografie, i-a fost depistat un chist pe creier, care îl putea ucide în orice moment. A doua zi, Liam şi mama lui au fost duşi la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, din Capitală, unde prof. dr Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I, l-a operat de urgenţă.

Sângele nu se coagulează
„Intervenţia a durat patru ore şi nu au fost complicaţii. Bineînţeles, copilul putea muri în orice clipă din cauza anestezicului sau a operaţiei în sine, deoarece era foarte mic”, a povestit, pentru „ring”, prof. dr Ciurea. După operaţie, băieţelul a fost transferat la Spitalul „Budimex”, unde a fost diagnosticat cu hemofilie, o boală ereditară fără remediu din cauza căreia sângele nu se coagulează.

România nu oferă tratament suficient
Din păcate însă, spun părinţii lui Liam, în România, un bolnav de hemofilie nu poate fi tratat corespunzător. „Doctorii îi mai fac, din când în când, injecţii cu Refactor AF, ce ajută la coagularea sângelui. În alte state, aceste injecţii se fac de două sau trei ori pe săptămână. Fără tratament, oricând poate apărea o hemoragie internă”, ne povesteşte Dan Crainea, tatăl lui Liam.

1.000 de lei costă o fiolă de Refactor AF.

„Liam nu este cel mai tânăr pacient al meu. În urmă cu câţiva ani am operat un copil de doar două zile cu traumatism craniocerebral”, Prof. dr Alexandru Vlad Ciurea

Sursa: Ziarul Ring
Publicat in data de 19.11.2010
http://www.ziarulring.com/stiri/22178/bebelus-de-sase-zile-operat-pe-creier

O minune infaptuita in 10 ore

Miracol. Prof. dr. A. V. Ciurea a salvat o fetita careia medicii nu ii dadeau multe o sanse de supravietuire.

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier, în ciuda faptului că alţi doctori spuneau că o intervenţie chirurgicală este aproape imposibilă.

Micuţa Sabina s-a născut cu tumoare pe creier dar până acum o lună şi jumătate nici un medic nu a reuşit să o depisteze. Ea a fost găsită după un lung şir de teste şi după un diagnostic greşit. Aventura ei în spitale a început în luna mai, când părinţii au constatat că Sabina nu îşi mai poate mişca mâna stângă. S-au dus la medicii din Suceava, care au găsit imediat „răspunsul”: deficienţă de calciu. Dar după trei luni de tratament, starea ei se înrăutăţise. „Începuse să nu mai meargă bine, îi amorţise şi piciorul stâng”, ne-a povestit Cristi Chihaia, tatăl fetei.

Adevărul l-au descoperit la Iaşi
Atunci părinţii s-au decis să o ducă la Iaşi, unde testul RMN a dezvăluit adevăratul diagnostic: o tumoare pe creier de dimensiuni impresionante, 7,5/7,2/7,8 cm. „La Iaşi ne-au spus că are şanse mici să supravieţuiască şi că numai prof. dr. Ciurea o mai poate ajuta”, ne-a povestit Dana, mama Sabinei. Tot atunci, medicii le-au dat o veste la fel de cutremurătoare. „Doctorii mi-au spus că putea să moară în orice clipă. Puteam să ne culcăm noaptea cu ea vie şi când ne trezeam să nu mai trăiască”, îşi aminteşte ea. „Îmi era frică sa nu iasă cu picioarele înainte”

Ajunşi la cabinetul prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului Bagdasar, din bucureşti, părinţii au aflat că singura speranţă a fetei era o intervenţie chirurgicală, care, având în vedere dimensiunile tumorii, părea aproape imposibil de realizat. „A intrat în blocul operator pe 14 septembrie la ora 10.00 şi a ieşit la 20.00. N-am fost om acele 10 ore pentru că era posibil orice. Îmi era frică să nu iasă din sală cu picioarele înainte”, şi-a amintit, cu lacrimi în ochi, Cristi. „Anestezistul a ieşit la ora 13.00 şi când l-am întrebat cât mai durează mi-a zis că abia au început. În acel moment am simţit că mi se taie picioarele”, ne-a povestit mama Sabinei, Dana.

O nouă intervenţie.
Acum Sabina se simte bine, merge singură şi, cu toate că a fost plimbată prin atâtea spitale, este tot timpul veselă şi zâmbeşte. „A fost foarte curajoasă. Chiar dacă am supus-o la atâtea teste nu a plâns niciodată”, ne-a spus cu mândrie mama ei. În urmă cu o săptămână Sabina a fost operată din nou deoarece în locul în care se afla tumoarea a apărut un lichid care, dacă nu era eliminat, îi putea cauza micuţei alte probleme pe viitor.

„În urma operaţiei fata mea s-a născut pentru a doua oară. Prof. dr. Ciurea i-a dat o nouă şansă la viaţă” – Cristi Chihaia, tatăl Sabinei

Sursa: Ziarul Ring, 7 Noiembrie 2010
O minune infaptuita in 10 ore

O tumoare imensa, tratata cu… calciu

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului „Bagdasar-Arseni”, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier.

Sabina s-a născut cu această malformaţie, dar nici un medic nu a reuşit să o depisteze. „I s-a făcut un lung şir de teste, iar când fetiţa nu mai mişca mâna şi piciorul stâng, medicii de la Suceava au tratat-o, vreme de trei luni, pentru…deficienţă de calciu”, ne-a declarat Cristi Chihaia, tatăl micuţei. Un RMN făcut la Iaşi avea să dea verdictul: tumoare pe creier. „Medicii de acolo ne-au spus că sunt şanse mici să scape, că poate muri în orice clipă şi că doar prof. dr Ciurea o mai poate ajuta”, explică Dana, mama Sabinei. Pe 14 septembrie, Sabina a ajuns sub bisturiu. „Nouă ore a durat operaţia, dar a reuşit. Marţi, 26 octombrie, a fost operată din nou, să i se scoată lichidul acumulat în creier în golul lăsat de imensa tumoare. Acum se simte bine, este veselă şi, sperăm, într-o săptămână, să plecăm acasă. Prof. dr Ciurea a realizat un miracol”, ne-a mărturisit Cristi Chihaia, tatăl Sabinei.

Sursa: Ziarul Ring, 29 octombrie 2010
O tumoare imensa, tratata cu… calciu